Comertul cu lucrari de licenta – o afacere infloritoare

Comertul cu lucrari de licenta - o afacere infloritoare Autorii lor sunt de cele mai multe ori proaspeti absolventi care nu si-au gasit o slujba sau chiar colaboratori stiintifici care fac un ban gramada din realizarea si vanzarea unor astfel de lucrari. Acestia pot pune la dispozitie teze din aproape orice domeniu studiat de cei interesati.

„Punerea in scena” e simpla. Astfel, cei grabiti si fara cunostinte care sa le vanda lucrarea telefoneaza si comanda viitoarea teza. Numerele de telefon sunt preluate adesea de pe afisierele din incinta universitatilor.

Nu de putine ori, insa, cei contactati au pregatite din timp diverse lucrari, cunoscand din anii anteriori spectrul tematic al proiectelor, al referatelor sau al tezelor de licenta. Asa incat, cu banii jos, targul se face imediat, fara ca studentul sa mai astepte.

Lucrarile executate la comanda respecta toate normele universitare si au grade diferite de complexitate.

O tanara care si-a lasat numarul de telefon pe afisierul din caminul numarul 2 al Universitatii din Bacau, anuntand ca realizeaza lucrari de licenta, a spus, cand am contactat-o: „Pentru o lucrare de licenta, de 70 de pagini, iau intre 200 si 300 de euro, iar preturile sunt negociabile. Proiectele si referatele sunt mai ieftine, intre 50 si 100 de euro.

Stabilesc pretul in functie de tema si de timpul necesar pentru a o scrie. De obicei, tezele mele aduc note bune studentilor”.

Am sunat si la alte persoane care ofera astfel de servicii si am aflat ca cele mai scumpe lucrari sunt pentru Stiinte Economice si Sport, iar cele mai ieftine pentru Inginerie si Litere.

Ce spun studentii

Din discutii cu studentii, am aflat de la unii mai deschisi, ca, mai rar ce-i drept, colaboratorii stiintifici, le propun astfel de servicii.

„De ce nu mi-as cumpara licenta? Dai 300 de euro si scapi de toata agitatia de la biblioteca, de «lupta» pentru volumele indicate in bibliografie, dar insuficiente, de tot stresul lecturii. Tezele de licenta de acum doi ani sunt vandute anul acesta, iar peste doi ani, aceleasi teze vor fi vandute altor absolventi.

Astept cu nerabdare sa-mi iau diploma si sa plec in Italia, la mama. Ca doar n-o sa lucrez in invatamant in Romania!”, a spus Ionela D., studenta la Litere.

Cei mai moderni vanzatori au renuntat la afisele lipite prin camine sau pe stalpi si au creat pagini atragatoare pe web. Un exemplu este www.Teze. com.md. In reclama de pe aceasta pagina se poate citi: „Ai un profesor coordonator care nu te ajuta la nimic? Nu gasesti materiale sau nu ai timp pentru a elabora teza sau lucrarea? Noi iti putem rezolva problema, garantand calitate si individualitate”.

Gama de servicii informationale prestata de acestia este larga: Economie, Management, Marketing, Contabilitate, Finante, Drept, Matematica si lista continua. Realizatorii de lucrari ii asigura pe studenti ca fiecare lucrare va fi inedita si ca nu va mai fi vanduta altor studenti. Pretul unei teze de an variaza intre 300-400 lei, teza de licenta intre 200-300 dolari, iar referatele intre 50-150 lei.

Tot ei se ofera sa realizeze si teze in limbi straine, dar acestea te usuca la buzunar.

Plagiatul, pedepsit de codul etic

Universitatile care se respecta au coduri etice. La inceputul anului universitar 2005-2006, a intrat in vigoare codul de etica al Universitatii din Bacau.

„Plagiatul sau insusirea de catre autor a rezultatelor muncii altuia sau fara ca acesta din urma sa fie mentionat ca sursa a textului sau ideii respective, constituie o frauda intelectuala si se sanctioneaza” ne spune prof.univ.dr. Adriana Romedea, prorector in cadrul Universitatii din Bacau. Acest lucru se arata si in codul etic al Universitatii din Bacau.

„Studentul care incearca sa promoveze examenele prin frauda va fi exmatriculat”, scrie in regulamentul universitatii bacauane.

Parerea profesorilor

Acum intrebarea este in ce fel reactioneaza profesorii si decanii la multitudinea anunturilor de acest gen lipite chiar pe afisierele din incinta caminelor universitatii.

„Daca unui profesor i se pare ca lucrarea este mai buna decat ar fi putut sa o faca studentul, acesta din urma nu primeste nota de trecere, precizeaza prorectorul Adriana Romedea. In cazul in care candidatii sunt respinsi la una dintre probe, ei pot face o cerere in sesiunea urmatoare pentru recunoasterea uneia dintre probe si pentru repetarea probei picate. Ei mai primesc o sansa de a fi licentiati.

Candidatii picati la sustinerea lucrarii trebuie sa o refaca, iar in final vor regreta ca nu au realizat-o individual”. Oferta e atat de variata pentru ca exista cerere. Multi studenti apeleaza la altcineva pentru realizarea tezei de licenta pentru ca ei sunt stresati de examene si mai intai se ocupa de acestea.

Decanul Facultatii de Stiinte Economice, prof.univ.dr. Lucian Saradici este de parere ca „orice fals iese la iveala la sustinerea tezei. Tinerii se impotmolesc rau de tot atunci cand lucrarea nu le apartine. Corect este ca studentii sa se ocupe personal de lucrarea de licenta. Pentru multi, insa, aceasta este un paravan peste ani”.

Si la Oxford se fura

„Oricat ar fi de greu de crezut, studentii nostri dau copy-paste de pe internet si predau eseuri cu pagini intregi plagiate”, a constatat Alan Grafen, profesor la Oxford. El a declarat pentru un ziar international ca numarul studentilor care copiaza lucrarile de licenta risca sa pericliteze valoarea diplomei de Oxford.

El mai afirma ca studentii isi formeaza o practica a plagiatului inca inainte de intrarea in universitate deoarece scolile creeaza o cultura a muncii copiate de pe internet. Potrivit lui Grafen, „zece cuvinte consecutive identice, constituie, in absenta citatului, dovada clara de plagiat”. (R. ANDRICI)

Adauga un comentariu

*