Destinatii de vacanta: O gura de rai, la o suta de km de Bacau

ceahlau5.jpgUnul din cei mai impresionante masive din tara, Ceahlaul are o suprafata de aproape 300 de kilometri patrati. Locatiile de cazare cele mai apropiate de munte sunt cabanele Fântânele, Dochia si Izvorul Muntelui si statiunea Durau. Vizitarea Parcului National Ceahlau costa intre 3,5 si 7 lei.

Bacauanii dornici sa se relaxeze departe de caruselul infernal al cotidianului au la dispozitie o adevarata gura de rai, situata la aproximativ 100 de km de municipiul nostru. Este vorba de unul din cele mai impresionante masive din tara, cu o suprafata de 290 de km patrati si locuri de cazare in peisaje extraordinare – masivul Ceahlau. Nu sunt deloc de lepadat nici „statiile” turistice de pe traseu, telegondola din Piatra Neamt si portul de pe lacul Izvorul Muntelui.

Incursiune in Ceahlau

ceahlau4.jpgDrumul spre munte trece prin Piatra Neamt. Orasul merita cu prisosinta o oprire, gratiei instalatiei de telegondola care leaga zona garii de muntele Cozla si cu ajutorul careia capitala judetului vecin poate fi admirata de la mai multe zeci de metri inaltime. Trecem prin Bicaz si ajungem la poalele Ceahlaului, la cabana Izvorul Muntelui. Pentru statiunea Durau, traversam barajul Bicaz si ne oprim la masa la restaurantul plutitor din port (facem si o plimbare cu vaporasul pe lac), apoi ocolim lacul pâna la Poiana Largului si urcam spre munte. Din Durau se poate ajunge pe jos la cabanele Fântânele (circa o ora de ascensiune) si Dochia (circa trei ore si jumatate).

Sanctuar al naturii

Muntele Ceahlau este demarcat prin vaile Bicazului, Bistricioarei, Bistritei, Bistrei, Pinticului si Jidanului. Cele mai inalte vârfuri sunt Ocolasul Mare (1907 metri) si Toaca (1904 metri). Parcul National Ceahlau, constituit ca arie protejata inca din 1955, ocupa la ora actuala aproape o treime din suprafata masivului. Zona este considerata de specialisti una din putinele din Carpati unde mai pot fi gasite esantioane nealterate ale naturii. Conform site-ului Administratiei Parcului National, www.ceahlaupark.ro, muntele adaposteste specii periclitate de flora si fauna precum „papucul doamnei”, floarea de colt, vulturul negru, acvila de munte, cucuveaua pitica, cocosul de mesteacan, ciocanitoarea cu trei degete (relict glaciar) sau capra neagra. Aceeasi sursa prezinta taxele de acces in Parc si sanctiunile aplicate pentru incalcarea regulilor locului. Vizitarea parcului costa 3,5 lei pentru copii, elevi, studenti sau pensionari si sapte lei pentru adulti. Taxa de campare este 10 lei pe zi pentru fiecare cort. Se amendeaza, cu sume intre 80 si 1500 de lei, abateri precum neplata taxelor, aruncarea deseurilor la intâmplare, poluarea fonica (cu aparate electronice), distrugerea marcajelor turistice, parasirea rutelor marcate, distrugerea sau culegerea plantelor declarate monumente ale naturii.

Gunoierii muntelui

Dincolo de amenajarea si promovarea insuficienta a unei zone splendide si de gunoaiele aruncate peste tot de unii turisti, amprente hidoase ale lipsei de bun-simt si civilizatie, impresioneaza in Ceahlau activitatea câtorva angajati ai Administratiei Parcului. Zi de zi, acestia parcurg traseele turistice (unele cu o durata de pâna la sapte ore) pentru a strânge gunoaiele, redând astfel masivului frumusetea din vremea când omul nu pusese inca piciorul acolo.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*