Controverse cu privire la regimul veniturilor din drepturi de autor

bacau nicolaescuUna din prevederile noii legi privind reforma in sanatate stabileste ca veniturile obtinute din drepturile de proprietate intelectuala, inclusiv drepturi de autor, sa fie impozitate, la fel ca toate celelalte venituri. Banii astfel colectati ar urma sa ajunga in fondul pentru sanatate. Prevederea a iscat dezbateri aprinse, in special in randul jurnalistilor, care – de regula – obtin astfel de venituri.

Procedura a fost numita de presa ca fiind o „dubla impozitare”. Lucian Gheorghiu, ziarist la „Cotidianul” spune ca decizia ar fi nedreapta si ca, prin aplicarea ei, cei care lucreaza in presa, dar nu numai, vor plati mai mult la stat.

„Daca unii dintre acesti ziaristi ar mai lucra si la alt mediu de informare, sau ar obtine venituri in alt domeniu, atunci as fi de acord sa se impoziteze aceste venituri. Dar, in cazul meu, ca de altfel in cazul multor alti jurnalisti, dreptul de autor nu reprezinta alt loc de munca, ci una si aceeasi meserie. Ne aflam in fata unei duble impozitari”.

Prevederea cuprinsa in legile privind reforma in sanatate a fost contestata si de Clubul Roman de Presa, care cere anularea acestei reglementari, sustinand ca in felul acesta ar fi impozitata activitatea de creatie.

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu (foto), spune ca initiativa nu-i apartine, dar ca e binevenita pentru fondurile Sanatatii.

„Exista o institutie care este Casa Nationala de Asigurari de Sanatate care spune ca acest lucru trebuie sa se intample, Ministerul Finantelor Publice spune acelasi lucru, pentru a uniformiza sistemul de impozitare in Romania.

Eu cred ca suma care se incaseaza pe acest tip de impozitare este o suma mica, nu una esentiala, semnificativa. E o chestiune de principiu: mergem pe principii general valabile sau pe principii derogatorii?”

Ministrul Sanatatii a mai adaugat ca aceeasi regula se va aplica si pentru veniturile care provin din dividente sau dobanzi.

La randul sau, consilierul in probleme de sanatate al Presedintiei, Bogdan Chiritoiu, considera ca impozitarea tuturor veniturilor, indiferent de provenienta lor, ar fi, de fapt, o impozitare nediscriminatorie.

Ideea impozitarii tuturor veniturilor, inclusiv a celor provenite din drepturi de autor, nu este noua. Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a incercat introducerea ei printr-o ordonanta de urgenta. A renuntat, ca urmare a protestelor din partea presei.

Adauga un comentariu

*