Onestiul organizeaza o noua editie a Festivalului Verii

spectatori-2.jpgPrimaria Onesti si Casa de Cultura se afla pe ultima suta de metri cu pregatirile pentru noua editie a Festivalului Verii, programata pentru sfârsitul saptamânii viitoare, in perioada 22 – 24 august. Amenjarea spatiului din Parcul municipal, acolo unde va avea loc festivalul, legatura cu societatile comerciale participante si contractele cu interpretii din tara sunt asigurate de reprezentantii Primariei, in timp ce coordonarea programului artistic, sonorizarea si prezentarea vor fi facute de Casa de Cultura. Scena pe care vor evolua artistii este deja pregatita si va fi montata in acelasi loc ca si de 1 Mai, lânga Sala polivalenta “Nadia Comaneci”. “Conditiile igienico-sanitare sunt foarte bune acolo, pentru ca se pot folosi si grupurile sanitare de la sala polivalenta”, ne-a precizat primarul Emil Lemnaru.
Seful executivului local ne-a mai spus ca toti comerciantii care doresc sa-si amenajeze standuri in parc au fost anuntati de perioada in care se desfasoara manifestarea, iar printre acestia se numara si reprezentanti ai unor firme din judetele invecinate sau din zona Moldovei. Ca si de 1 si 2 Mai, onestenii vor beneficia de o oferta bogata, din care nu lipsesc produsele traditionale, in special micii si berea. Copiii vor avea si ei o gama larga de oportunitati, prin amenjarea unor locuri speciale pentru jocuri diverse.

Vedete in recital

Au fost stabiliti si artistii din tara care vor veni la Onesti, printre acestia figurând solisti si trupe cunoscute, cum ar fi Irina Loghin, Mioara Velicu, Mirabela Dauer, Directia 5, Fuego, Amadeus, Bordeaux sau ansamblul Busuiocul. “Din Onesti, vor participa solistii si trupele Casei de Cultura, precum si artistii care se pregatesc la scoala de muzica a maestrului Eugen Bertea, dar si alti interpreti”, ne-a spus Theodor Adobricai, directorul Casei de Cultura din Onesti. Si fanfara municipiului, dirijata de maestrul Eugen Bertea, va fi prezenta in Parcul Municipal Onesti, dupa cum a anuntat primarul Emil Lemnaru. “Mai ramâne sa avem parte de vreme frumoasa, sa nu ploua, pentru ca onestenii sa se poata relaxa in aer liber timp de 3 zile”, ne-a mai spus primarul.
Manifestarea s-a numit, la primele editii, Festivalul Berii si a fost conceputa ca o serbare câmpeneasca, destinata tuturor onestenilor, indiferent de situatia lor materiala. Cu foarte mici cheltuieli, cetatenii pot petrece un week-end frumos la Onesti, fara a mai fi nevoiti sa se deplaseze prin statiunile din zona municipiului sau din tara. Pe parcursul anilor, manifestarea s-a dezvoltat din ce in ce mai mult, iar conditiile s-au imbunatatit vizibil. Finantarea este asigurata din bugetul local, insa costurile sunt partial acoperite din taxele percepute de la comercianti, iar din banii strânsi sunt platiti artistii.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*