Ministerul Sanatatii face proiecte … pentru viitorul scolii

Copiii vor avea la scoala scaune reglabile si pupitre care se pot înclina, în timp ce orarul va fi stabilit în asa fel încât elevii sa nu dea mai mult de doua teze pe saptamâna si nici sa sustina lucrari de control în prima si în ultima zi a saptamânii. Acestea sunt doar câteva dintre prevederile unui proiect al Ministerului Sanatatii Publice, aflat în dezbatere publica.
Proiectul Ministerului Sanatatii reglementeaza si conditiile în care elevii trebuie sa învete pentru a fi performanti. Actul normativ prevede reducerea numarului de ore în înatamântul preuniversitar la cel mult patru pentru scolarii di ciclul primar, patru sau cinci ore pentru elevii de la gimnaziu si la cel mult sase ore zilnic pentru liceeni. Ora de educatie fizica nu va mai fi ultima, iar orele de desen vor fi programate astfel încât elevii sa beneficieze de lumina naturala. Prin acelasi ordin, Ministerul Sanatatii stabileste ca numarul de copii dintr-o cresa nu trebuie sa depaseasca 20, în timp ce numarul elevilor din clasele gimnaziale, liceale si profesionale nu trebuie sa fie mai mare de 30. Documentul se refera si la mobilierul care ar trebui sa existe în unitatile de învatamânt. Acesta trebuie sa fie ergonomic si sa usureze schimbarile de pozitie ale elevului si sa nu-l expuna la traumatisme. Proiectul Ministerului Sanatatii va ramâne în dezbatere publica pâna pe 10 septembrie. (St.O.)

Adauga un comentariu

*