Ajutor de la creştin la creştin

Una din primele case pentru sinistraţii din zona Bacăului se construieşte zilele acestea de către credincioşii ortodocşi din Mănăstirea Caşin în satul Siretu din comuna Săuceşti. Impresionaţi de suferinţele prin care trec zeci de familii de pe malul Siretului, şi mobilizaţi de preoţii Dan Miloiu şi Ioan Bârgăoanu, creştinii din Mănăstirea Caşin au venit în satul Siretu pentru a construi o casă în care să locuiască una dintre familiile afectate de inundaţii.

Potrivit unui comunicat al Episcopiei Romanului, prezenţa credincioşilor din Mănăstirea Caşin în mijlocul satul Siretu nu este deloc întâmplătoare. Asta pentru că în urmă cu câţiva ani, credincioşii din Mănăstirea Caşin au fost prezenţi la slujba de sfinţire a bisericii din satul Schineni, iar acum, auzind şi văzând cele întâmplate, au ţinut să fie solidari cu parohia păstorită de preotul Nicolae Gavriliu. În ceea ce priveşte familia aleasă pentru a avea o locuinţă nou, Solomon Anuţei Vasile, aceasta este o familie de buni creştini, care au în grijă cinci copii. Gestul făcut de comunitatea din Mănăstirea Caşin l-a impresionat pe Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, care speră că acesta nu va fi singular. “Este un gest nobil, demn de urmat, pe care sperăm că-l vor urma şi alte parohii. Episcopia Romanului, care are această tristă experienţă cu revărsarea apelor, i-a îndemnat pe credincioşi să fie aproape de cei în suferinţă, iar primul gest concret este acesta. După hrană, alimente şi haine, s-a trecut la reconstrucţia caselor. Sperăm să vină şi alte surse materiale necesare pentru zidirea de locuinţe ori pentru achiziţii de materiale de construcţii”, a declarat PS. Ioachim Băcăuanul. Mai precizăm că în momentul de faţă, la nivelul Episcopiei Romanului, în toate parohiile s-au făcut colecte în bani pentru ajutorarea sinistraţilor. « Sumele strânse vor fi donate sinistraţilor, după stabilirea priorităţilor şi a necesităţilor fiecărei familii în parte, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut la Podu Turcului », a declarat purtătorul de cuvânt, preot Constantin Gherasim..
(Florin NISTORESCU)

Adauga un comentariu

*