Prefectura sărbătoreşte ziua naţională a Ungariei

Sub egida Anului European al Dialogului Intercultural 2008, Instituţia Prefectului Bacău sărbătoreşte în luna august Ziua Naţională a Ungarie. Aşa se face că pe 29 august, se va celebra ziua naţională a Ungariei, sărbătorită de regulă pe 20 august, ocazie cu care la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” din Bacău, vor avea loc mai multe evenimente. “Ne-am propus realizarea unei expoziţii culturale de obiecte tradiţionale, literatură maghiară tradusă, precum şi o expoziţie de păpuşi în portul popular al statelor membre UE, expoziţii susţinute de Ambasada Ungariei, Biblioteca Judeţeană ,,C. Sturdza’’ Bacău şi Grădiniţa nr.31 Bacău. De asemenea va avea loc şi un minispectacol cu cântece populare maghiare, susţinut de solista Nistor Elena din Oneşti şi prezentarea unor lucrări cu privire la diferite identităţi culturale şi credinţe versus interculturalitate”, a declarat purtătorul de cuvânt, Carmen Cioltan. Alături de partenerii permanenţi ai acestei campanii, Instituţia Prefectului Bacău va beneficia de sprijinul colaborarea şi participarea Ambasadei Ungariei la Bucureşti şi a Centrului de Informare“Europe Direct”Comăneşti. (Florin NISTORESCU)

Comentarii

  1. chiar din Onesti este Elena Nistor?

  2. chiar

  3. este din Pustiana?

  4. special pentru consemnarile din dosar: este!

Adauga un comentariu

*