O ploaie torenţială însoţită de grindină a măturat în această după amiază mai multe localităţi din judeţul Bacău, informează corespondentul AMOS News. In municipiul Bacău mai mulţi copaci au fost rupţi de furtună iar la Buhuşi cantităţile de precipitaţii au depăşit 50 de litri pe metrul pătrat.
Vijelia nu a durat decât minute, timp în care precipitaţiile au depăşit câteva zeci de litri pe metrul pătrat. Din cauza ploii şi a grindinei, şoferii au fost nevoiţi să oprească la marginea drumului deoarece nu se vedea nici la o jumătate de metru în faţă, iar torentele au năvălit în curţile oamenilor.
Cel mai afectat a fost oraÅŸul BuhuÅŸi unde cantităţile de precipitaÅ£ii au depăşit 50 de litri pe metrul pătrat. „Au fost câteva curÅ£i în care a intrat apa iar de pe unele străzi o parte din asfalt a început a fost desprins din cauza furtunii”, a declarat Ionel Turcea, primarul oraÅŸului.
Precipitaţii abundente s-au înregistrat şi în localităţile Gârleni şi Podiş, unde cantităţile de apă au depăşit 20 de litri pe metrul pătrat şi Mărgineni, unde din cauza furtunii s-a întrerupt chiar şi furnizarea curentului electric.
Şi în municipiul Bacău furntuna a durat doar câteva minute însă din cauza vântuluu extrem de puternic mai mulţi copaci au fost rupţi.
Amos NEWS