Servicii medicale primare, la cheremul particularilor

In Bacau nu exista la ora actuala asistenta stomatologica de noapte, pentru urgente. Conducerea Spitalului Judetean sustine ca depinde in aceasta directie de medicii dentisti. Diana Iovan, presedintele Colegiului Dentistilor Bacau, nu este de gasit.

La inceputul acestei luni, „Observator de Bacau” dezvaluia incredibilul fapt ca in tot judetul functioneaza farmacie non-stop – Medica 1 Bacau. Conducerea Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate (CJAS) recunostea atunci ca nu are nicio putere in aceasta directie, farmaciile neputând fi obligate sa aiba program de noapte, in timp ce presedintele Colegiului Farmacistilor Bacau, Luana Grigoras, sustinea ca s-a ajuns in aceasta situatie din cauza crizei de farmacisti si a lipsei de bani pentru plata garzilor de noapte.

Medicamentul, in locul doctorului

Lucrurile par sa stea insa si mai grav. Potrivit declaratiilor medicilor de la Unitatea de Primire Urgente (UPU) a Spitalului Judetean, in orasul nostru nu exista asistenta stomatologica de noapte, pentru cazuri nerezolvabile prin simpla administrare a unui calmant. „Oamenii vin noaptea la noi cu probleme dentare si nu le putem oferi decât calmante. Sunt revoltati si ne ocarasc. Ei nu inteleg ca nu ne pricepem la dinti”, a explicat doctorita Liliana Petrescu.

„Dentistii ar trebui sa rezolve problema”

Intrebata despre problema asistentei stomatologice de noapte, Valerica Ciobanu, director medical al spitalului, a declarat ca „dentistii ar trebui sa rezolve problema. Noi abia asiguram asistenta de zi de sâmbata si duminica, când majoritatea cabinetelor particulare sunt inchise. Putem organiza garda de noapte stomatologica la noua UPU, dar numai daca ne ajuta si dentisii, depindem de ei”. Am incercat vineri sa luam legatura in aceasta chestiune si cu doctorita Diana Iovan, presedintele Colegiului Dentistilor Bacau, dar aceasta nu a fost de gasit, desi am sunat-o la telefon in timpul programului.

Vox populis

Am stat de vorba despre lipsa serviciilor stomatologice de noapte si cu câtiva bacauani. „Nu e bine. Ar trebui sa fie macar un medic de garda, ca asa era inainte. Ministerul Sanatatii ar trebui sa rezolve criza. Se poate si muri de la o afectiune la dinti, caz in care ar trebui tras la raspundere si Colegiul Dentistilor”, a declarat, de exemplu, Vasile R. „Mi se pare o lipsa de respect fata de cetateni. Personal ma sperie numai gândul ca as putea avea o problema cu dintii in miez de noapte si n-as avea la cine sa apelez. Sa am putere de decizie, as propune alocarea de la CJAS a unui fond special pentru plata serviciilor stomatologice de noapte”, a spus Anca B.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*