Românii şi efectul de turmă

„Plajele, punctul de atractie al litoralului românesc, sunt gestionate insuficient si doar 28 la suta dintre acestea corespund in totalitate standardelor de igiena” – arata ultimul raport al Uniunii Europene. Aglomeratia de pe litoral din acesta vara ne arata ca efectul de turma functioneaza (înca) în parametri optimi la români. Asta în contextul în care cu preturi egale, sau chiar mai mici, se poate petrece un concediu în strainatate în care esti tratat cu respect ca un turist aflat în vacanta si nu ca un buzunar portabil, din care trebuie extrasi prin orice mijloace banii. Bulgaria, Grecia, Turcia sau chiar Croatia ar putea fi exemple, alese la întâmplare, de tari in care poti sa-ti petreci vacanta fara un efort financiar deosebit. Cu toate acestea, turistii români par fixati pe aceleasi planuri de vacanta la mare, devenite traditionale din timpurile demult apuse. Si asta nu din nationalism, ci efectiv din comoditate. Plajele murdare, nesimtirea comerciantilor de tot felul, a hotelierilor ori a celor ce detin spatii de cazare si vor sa faca profit în doua luni de vara din care sa traiasca, si înca bine, un an, nu pare sa-i deranjeze pe conationalii nostri. Cu toate ca e vizibil pentru oricine ca responsabilii de pe litoral au esuat lamantabil în încercarea de a alinia zonele noastre turistice la cele din exterior. Asta daca a fost o încercare, prezenta conationalilor în orice conditii fiind considerata o încurajare la modul “lasa ca merge si asa”. Interesant ar fi un boicot al turistilor fata de serviciile proaste de pe litoral, ce ar forta investitii din partea celor ce si-ar vedea în pericol afacerea. La bulgari, managementul statiunilor a fost cedat unor tur-operatori germani. Efectul e vizibil pentru oricine a facut un minim efort de a nu se opri la plaja pe litoralul nostru, ci de a face câtiva kilometri în plus dupa Vama Veche. Stilul nemtesc se observa imediat dupa ce ai trecut granita, indicatoarele în grafie latina fiind doar un prim exemplu. Continuând cu efortul personalului care, din respect fata de turistii români, face eforturi sa le sprijine doleantele dar si sa se înteleaga cu ei în aceeasi limba. Niciodata nu am inteles de ce românii isi iau concediu o data pe an ca sa se buluceasca in mizeria litoralului autohton. Printre manele, ATV-uri care circula nonsalante pe plaja, gunoaie si nesimtire. Probabil acesta modul in care unii români se simt bine. In largul lor. Ca acasa. (Olimpia FILIP)

Adauga un comentariu

*