Nu putini au fost analistii politici care au considerat ca separarea regiunii Kosovo de statul sârb va fi semnalul legitimarii divizarii fortate a statelor suverane recunoscute pe plan international. Desi majoritatea statelor europene si SUA s-au grabit sa recunoasca noul stat din Balcani, se pare ca aceasta recnoastere a dus la cele ce se petrec in prezent in Caucaz. Zilelele trecute Rusia a recunoscut independenta celor doua regiuni separatiste din Osetia de Sud si din Abhazia, in pofida normelor dreptului public international si a protestelor puterilor occidentale si a Americii. Astfel se confirma ca micul Kosovo a reaprins „conflictele inghetate” din Europa. Din pacate, acestea nu sunt prea departe de frontierele României. Este drept ca tara noastra nu a facut gresala suratelor din apus, refuzând recunoasterea noii entitati statale a albanezilor din Kosovo. Intelepciunea politica a României care a mers de data aceasta in pas cu Rusia, nu a fost suficienta pentru a nu permite aparitia noului stat balcanic. Rezultatul s-a vazut acum. Georgia a fost cea de-a doua victoima, dupa Serbia, privind destramarea statala. O constatare tragica, ca forta primeaza asupra dreptului.
Din pacate pentru noi, vâlvataia din Caucaz se pare ca va cuprinde si zona din apropierea frontierelor de est ale României. Conflicul moldo-transnitrean care dureaza de atâta timp se va transa tot prin „dreptul” celui mai tare. Transnistria va cere, desigur, recunoasterea sa oficiala. Evident, Rusia i-o va acorda, caci trupele ruse aflate peste Nistru sunt o realitate pe care Moscova o perpetueaza in ciuda protestelor ce au avut loc pâna acum. Deja si la Bucuresti, Presedintele si guvernul sunt pusi in fata unei perspective ce trebuie bine chibzuita. Dar, desigur aceasta nu depinde numai de noi. Din fericire, prezenta noastra in NATO este o sursa de incredere. Ce va face insa Voronin la Chisinau? Va accepta reunirea cu România in ciuda politicii si iesirilor sale verbale antiromânesti? Realismul si intelepciunea politica credem ca i-ar dicta aceasta. Patrunderea in Uniunea Europeana, dupa care tânjesc moldovenii basarabeni, s-ar putea realiza astfel si faptic si juridic. Revenind la cele petrecute in cursul acestei luni in Caucaz, nu putem sa nu legam cele doua realitati de pe mapamond de interesele respective. Este vorba de politicul care merge mâna in mâna cu economicul. In speta, este vorba de coridoarele energetice existente in zonele de conflict. Dupa bombardamentele NATO asupra Serbiei in 1999 (condamnate de o buna parte a opinei publice mondiale), America a construit o baza militara in Albania, in apropierea oleoductului care distribuie petrolul in pietele petroliere din Europa si SUA. Rolul acestei baze militare este evident de a apara pretioasa hidrocarbura stationata pe tarmul albanez. La fel se petrec lucrurile si in Caucaz. Imensele zacamintele de petrol din zona Marii Caspice sunt tranzitate de mari conducte energetice prin zona caucaziana, zona actualului conflict. Deci si aici interesele economice dicteaza politica tarilor interesate. Credem ca de mai mica importanta este reactivarea politicii lui Stalin, celebra „politica a nationalitatilor”. In fond, in Serbia a fost vorba doar de albanezi si sârbi, si nu de numeroasele etnii traitoare in Caucaz. Chiar daca asistam in prezent la reaparitia razboiului rece, sa speram ca ratiunea va triumfa si acesta nu se va reaprinde, mai ales ca România este direct interesata, prin pozitia sa geografica, in actualul conflict dintre marile puteri.
Av. Gh. DALBAN
