Alături de povara fiscală care apasă asupra agenţilor economici, există şi o povară para-fiscală. Adică este vorba despre acele cheltuieli pe care întreprinzătorii sunt siliţi să le facă, ca urmare a diferitelor legi şi ordonanţe, fără ca banii respectivi să intre în bugetul statului. Oamenii de afaceri băcăuani afirmă că numărul taxelor parafiscale este în continuă creştere şi acuză Ministerul Finanţelor Publice(MFP) că registrul deţinut în prezent este mai mult decât incomplet. “Numărul taxelor parafiscale se ridica la 540 acum doi ani, iar în prezent numărul acestora a ajuns undeva la 650. Realizarea unui inventar prin registrul fiscal deţinut de MFP este totuşi un bun început, un pas înainte spre normalizarea fiscalităţii din România », a declarat un influent om de afaceri din Bacău. El este de părere că registrul de care am amintit trebuie dezvoltat atât calitativ, cât şi cantitativ. Dar potrivit reprezentanţilor IMM-urilor, cel puţin o treime dintre aceste taxe pot fi eliminate, ele nefiind justificate. În plus, spun întreprinzătorii, « nu sunt cuprinse, de exemplu, taxele cerute de instituţiile private, cum ar fi notarii sau de regiile autonome şi autorităţile publice locale. Aceste institutii nici nu sunt pomenite în registru ». Un alt exemplu dat este cel al taxelor de mediu, unde nu sunt trecute toate contribuţiile. În acelaşi context se cuvine să precizăm că ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat la sfârşitul lunii august că autorităţile centrale încasează un număr de 115 taxe parafiscale, care au în schimb mai multe subcategorii, în funcţie de serviciul oferit. El a arătat că registrul taxelor parafiscale va fi completat în perioada următoare cu taxele aplicate de regiile autonome şi autorităţile publice locale. (F.N.)