Recalcularea pensiilor, la foc continuu

In incercarea de a-si mari pensiile adesea insuficiente, numerosi bacauani s-au lansat intr-o adevarata vânatoare de documente care, o data depuse la Casa Judeteana de Pensii (CJP) si anexate la dosar, conduc la cresteri mai mult sau mai putin consistente ale sumelor acordate lunar de stat dupa o viata de munca. Un demers deloc usor, in conditiile in care asemenea acte pot fi emise numai de fostii angajatori sau de Arhivele Statului, multi dintre fostii angajatori au disparut, iar unele arhive ale acestora s-au pierdut. Prima recalculare a pensiilor celor aproximativ 110.000 bacauani retrasi din activitate inainte de 1 aprilie 2001 a fost realizata in 2005, vizând stabilirea tuturor pensiilor conform unei singure legi, indiferent de momentul pensionarii sau de normele folosite pentru stabilirea initiala, fiind luate in considerare salariile si sporurile din toata perioada de activitate. A urmat ceea ce s-a numit „recalcularea dupa recalculare”: „persoanele care prezinta, in cel mult trei ani de la incheierea recalcularii, acte care pot modifica punctajul personal, beneficiaza de re-evaluarea dosarului si plata retroactiva a noului cuantum incepând de la prima recalculare”, a explicat directorul CJP Liviu Cretu. Conform statisticilor institutiei, la ora actuala depun cereri de recalculare pe baza de documente noi aduse la dosar câte 200 de persoane pe luna (la CJP si la Casa Locala Onesti). „Pensionarilor care vin cu documente suplimentare dupa data de 31 decembrie 2008 li se vor recalcula pensiile, dar banii in plus nu vor mai fi acordati retroactiv, ci doar din luna urmatoare depunerii cererii”, a avertizat reprezentantul CJP.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*