Copil al galagiei, stimulilor puternici si haosului balcanic, adica asa cum ma simt (de aceea si ador Sudul), recunosc ca am ales Viena incarcat de o atitudine polemica; simpatia mea pentru Maria Tereza e minima, ca sa fiu politicos: nu-mi pot scoate din cap imaginea ardelenilor nostri in audienta cu jalba la imparateasa… De aceea chiar aveam sa ma bucur când am descoperit la Palatul Schonbrunn – o imitatie orgolioasa a Versailles-ului – un rococo bombastic, expresie sigura a prostului gust burghez, o acumulare de ornamente aurite lipsite de rafinament; un kitsch imperial impopotonat, pe masura prostului gust. E, fireste o mica rautate, recunosc, la adresa celor putrezi de bogati. Nu sunt monarhist.
Insa Viena e altceva.
Inima vechii Europe. In anul 203, Viena a obtinut titlul de municipiu roman; stiu eu de ce iubesc romanii: sunt inceputul a toate. Dupa anul 400 au navalit hoardele, marcomani si cvazi – triburi germanice, apoi hunii; din 976, Viena e condusa de dinastia Babenberg vreme de 150 de ani; atunci s-a consolidat orasul-capitala a Imperiului de Est, adica a Austriei; urmeaza dinastia de Habsburg, Viena devine resedinta imperiala infloritoare si centru cultural european; in secolul al XVI-lea, printr-o politica sireata de aliante matrimoniale, se aflau sub influenta Austriei landurile germane, Tarile de Jos, Cehia, Ungaria si Spania cu toate coloniile sale maritime. Asa ca e de la sine inteles ca toate bogatiile s-au focalizat in inima celei mai mari puteri din Europa Centrala.
Statul austriac a implinit 1000 de ani.
Intreaga splenadoare a Vienei de astazi, uluitoare, s-a constituit cu mult aur si inteligenta nemteasca; fericita tara ce-si face din continuitatea proiectelor un principiu de existenta. Aceasta e Austria.
Nefericita e România prinsa in clestele atâtor imperii, constrânsa, obligata fatalmente sa-si abandoneze chiar si intentiile vreunui proiect; istoria românilor e un sir de inceputuri. De aceea… chirpici, paianta, buruieni, capul plecat sabia nu-l taie, closet in fundul curtii, furtisag, smecherie, tradare, haos, mizerie…
Contemporana cu secolul internetului, vezi asta peste tot, in unele aspecte citeste semnele unei lumi S.F., Viena isi retraieste in fiecare clipa trecutul intr-un melanj al contrastelor atenuate de inteligenta juxtapunerii lor in opera. Coplesitoare si suverana, explicita, binefacatoare, omniprezenta ramâne teribila forta de organizare a ambientului; daca ar exista o fabrica de liniste, aceea s-ar numi Viena. Nimic nu ramâne nereglemntat, politia e invizibila, prompta cu siguranta, e pe undeva, n-am vazut-o fiindca nu e nevoie.
Fiindca legea si regulile stricte de convietuire sunt, ca aerul si apa, bunuri ale tuturor. Lui Platon, grecul, i-ar fi placut la Viena; legea morala e in mine; in tine; nu in Monitorul Oficial. Halal lume si-au construit austriecii, acesti nemti ceva mai moi, de un calm desavârsit care-si poarta câinii in lesa prin magazine, parcuri si restaurante ca pe proprii lor copii. Si parca viata curge cu incetinitorul. Graba e necunoscuta. Nervi? Nici vorba, doar zâmbete, fac bine, chiar daca sunt de circumstanta. Solicitudine, discretie, iar lentoarea vizibila la tot pasul, lentoarea asta ascunde eficienta lucrului bine facut.
O burghezie molcoma, oarece opereta, celebrul tort Sacher, dulciuri, ciocolata si Mozart; nimeni nu tipa, masinile aluneca, umbre negre silentioase, nici un fir de praf, nici un muc de tigara, nici un claxon; in centrul Vienei troneaza, plutind parca pe miile de turisti gotica, miraculoasa catedrala Sfântul Stefan; imprejur – cafeneale, restaurante, o animatie multietnica, aur in vitrine stralucitoare, statui vii, spectacole improvizate, scamatorii si gura casca. O data pe an, la balul celebrei Opere, lumea buna se teleporteaza in fastul vechii monarhii de pe vremea imparatului Franz Iosif… Viena suge din trecut ca dintr-o acadea multicolora, si-i sta bine asa, cu-n fel de infantilitate genuina; de altfel, in vitrine poti vedea costume nationale tiroleze: 1200 de Euro bucata…
Trecutul, la Viena, e o industrie contemporana.
Ovidiu GENARU
