Românii ar prefera guvern PSD-PNL

Alianţa PSD-PC se situează în fruntea opţiunilor electoratului, cu 36% din voturi, reiese dintr-un sondaj realizat de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB), la comanda postului de televiziune Antena 3. De menţionat că la CCSB acţionar majoritar este Camelia Voiculescu, fiica liderului conservator, Dan Voiculescu. Pe locurile următoare, în ierarhia partidelor, se situează PDL – 34% din voturi, PNL – 20% şi UDMR, cotată cu 5%. În ceea ce priveşte structura viitorului guvern, în proporţie de 28%, românii ar prefera Alianţa PSD-PC alături de PNL, în timp ce 25% dintre votanţi ar opta pentru fosta Alianţă „Dreptate şi Adevăr“, PDL-PNL. Doar 19% dintre români ar agrea la guvernare o alianţă alcătuită din PSDAPC şi PDL. Cât priveşte opţiunea pentru funcţia de prim-ministru, 32% dintre români l-ar prefera pe Theodor Stolojan, acesta fiind urmat de Mircea Geoană cu 30%. Pe locul trei se situează actualul premier, Călin Popescu-Tăriceanu, cu 22%, potrivit acestui sondaj de opinie.

Comentarii

  1. stati linistiti …pnl nu v a face niciodata alianta cu psd

  2. baietei inca 4 ani de opozitie va steapta si Psd se desfiinteza…salutari lui Bombo

  3. GRIGORE CHEAZIM a zis:

    aiure in tramvai !!!!!! SI UNUL SI ALTUL NU MAI TREBUIESC VOTATE DI CAUZA
    SMECHERELELOR SI SMECHERIILOR. NE-AU ARATAT DE 20 DE ANI INCOACE CE POT
    DECI.. A L T I I…..

Adauga un comentariu

*