Având in vedere zbuciumata lor istorie, românii au fost nevoiti sa cunoasca avantajele unei vieti politico-juridice moderne, bazate pe o reprezentare nationala care sa exprime vointa populara in elaborarea legilor. Despre un Parlament propriu-zis, in sensul modern al cuvântului, nu se poate vorbi decât atunci când a aparut Regulamentul Organic, in 1831.
O etapa deosebit de importanta din istoria noastra o reprezinta, desigur, aparitia Principatelor Române pe teritoriul tarii noastre. Dupa intemeierea principatelor se instaureaza insa atotputernicia domnitorului. Nu toti acestia au fost niste despoti absoluti. Obiceiul pamântului era respectat de multi dintre domnitorii nostri, Domnul sfatuindu-se cu o „Adunare domneasca” – „Sfatul”, atunci când se iveau chestiuni de importanta deosebita pentru tara. S-ar putea considera aceasta ca un embrion al vietii parlamentare? Cuvântul Adunarii avea forta unui vot hotarâtor in deciziile ce trebuiau luate? Este greu de dat un raspuns afirmativ in acest sens.
Este drept, ca istoria consemneaza si unele cazuri când vocea sfetnicilor a fost luata in considerare de Domnitor. Este cunoscut episodul din istoria Moldovei când Vasile Lupu a fost confruntat cu problema casatoriei uneia din fiicele sale, cu cneazul polonez Radzivil. Domnitorul a fost nevoit sa tina sfat cu boierii. Acestia s-au impartit in doua – pro si contra proiectului de mariaj. Deoarece impotriva casatoriei s-a pronuntat majoritatea, Domnul a trebuit sa se supuna vointei acesteia. Totusi istoricii si juristii nostri considera ca in Principatele Române nu s-a putut pune problema unui regim parlamentar propriu-zis. Este adevarat ca Domnitorul accepta existenta „Adunarii tarii” compusa din: mitropolit, episcopi, egumeni, chiar si clerul obisnuit, la care se adaugau boierii, capitanii de oaste, pârcalabii si altii. Aceasta insa nu avea caracterul unei adevarate reprezentante a tarii. Ea se convoca numai când domnitorul considera necesar acest lucru. Adunarea era prezidata de domnitor, iar in lipsa sa de catre mitropolit. Domnul era insa cel care avea toate drepturile de a face legile (legislativul de azi), de a bate moneda, de a conduce armata. El hotara pacea sau razboiul la care era supus si norodul. Puterea sa era limitata doar de teama de Dumnezeu si de o eventuala rascoala a boierilor sau chiar a celor de rând.
Astfel, puterea legiuitoare apartinea in exclusivitate domnitorului, ca si puterea executiva. In ce priveste puterea judiciara (cunoscuta azi ca cea de a treia putere in stat), apartinea tot Domnului. Este cunoscut ca si proprietatea asupra pamântului tarii era un drept exclusiv al sau, el putând sa dea pamânturi si sate unor apropiati ai sai; indeobste erau recompensati vitejii din lupte. Dreptatea se distribuia de el insusi sau in numele lui. Era sprijinit de Divan, alcatuit din clerul inalt si de boieri. Dar votul Divanului era doar consultativ, nu obligatoriu. Domnitorul delega in multe cazuri dreptul de a judeca, catre boierii din preajma sa. In „completul de judecata” puteau figura si anumite jupânese atunci când invinuita era o femeie acuzata de „preacurvie”. Dreptul de viata si de moarte il avea numai domnitorul, insa. Principiul dreptului modern – autoritatea lucrului judecat, era necunoscut. O hotarâre pronuntata in timpul unei domnii putea fi infirmata in timpul unei domnii ulterioare.
Dreptul scris din acea perioada este ilustrat prin cunoscutele „Pravile”, care insa cuprind mai mult culegeri de norme privitoare la Biserica, canoane si hotarâri ecleziastice. „Obiceiul pamântului” incetatenit de secole o data cu formarea poporului român, s-a mentinut si in perioada principatelor, cuprinzând traditii si reguli oarecum juridice, mostenite din neam in neam. Domnitorii intelepti, adevarati carturari ai vremii de atunci au subliniat acest adevar in scrierile lor. Dimitrie Cantermir, in a sa „Descriptio Moldaviae ”, Neagoe Basarab, in a sa „Culegere de invataminte pentru fiul sau Teodosie” fac referiri despre relatiile existente intre domn, cler, boieri si norod.
Aratam mai sus ca parintele Parlamentului la români a fost Regulamentul Organic din 1831. Totusi, unele framântari pentru promovarea ideilor liberale din apus au existat si in perioada ce a premers Regulamentului Organic. Un exemplu in acest sens il ofera perioada in care Moldova era condusa de Domnitorul I.S. Sturdza, a carei familie a avut puternice radacini in orasul si judetul Bacau. Chiar la inceputul domniei sale apare in Moldova un proiect de constitutie elaborat de boierii moldoveni, cunoscut sub numele de „Constitutia Carvunarilor”. Acesta, e drept, nu a capatat o consacrare legala, in care sa fie prevazut si o reprezentare parlamentara, o participare a poporului la conducerea tarii. Totusi, domnitorul, o figura remarcabila in istoria Moldovei, a acceptat unele idei cuprinse in acest document. Se spune chiar, ca I.S. Sturdza a condus tara in „spirit carvunaresc”. Proiectul de constitutie a acelor boieri luminati ai vremii avea menirea de a imprima spiritul si ideile occidentului, in special cele ale Frantei revolutionare. Se preconiza organizarea unui stat modern, un stat de drept bazat pe principiile Revolutiei franceze de la 1889, adaptate insa la vechile asezaminte românesti. Un obiectiv central era inlaturarea abuzurilor inradacinate in tara. Proiectul carvunarilor este considerat de multi istorci si juristi de drept public român, ca o reala incercare de a aseza Moldova pe o baza constitutionala. Marele istoric A. Xenopol il considera ca „primul proiect de constitutie al Moldovei”. Aceasta idee a fost sustinuta convingator si documentat, cu ocazia comunicarii facuta de marele istoric la Academia Româna in anul 1898. Printre ideile sustinute – domnia legilor, respectarea drepturilor si libertatilor oamenilor, se vorbea si de reprezentarea politica in „Sfatul obstesc al tarii”. Acest Sfat obstesc poate fi considerat ca un embrion al viitorului Parlament modern. Ideea de baza era ca domnitorul trebuia sa imparta cu reprezentantii Sfatului puterea de a hotari in marele probleme ale tarii. Sfatul obstesc era chemat sa proclame vechile privilegii ale norodului pe care le-a avut tara in vechime. Este adevarat ca reprezentarea propriu-zisa era limitata numai in favoarea clasei boieresti, dar oricum, era un inceput pentru participarea largita a oamenilor la treburile tarii, care va urma nu peste mult timp in ambele tari românesti.
Astfel se profila viitorul Parlament modern a tuturor românilor.
Av. Gh. Dalban
