„Scutiti” de zaharul si faina de la UE

Zeci de saraci din judetul nostru nu vor beneficia de actiunea umanitara „Zaharul si faina” pe motiv ca nu primesc ajutor social, a semnalat ieri seful Directiei de Munca si Protectie Sociala (DMPS), Gheorghe Apostu. „Distribuirea ajutoarelor in produse alimentare cu fonduri de la comunitatea europeana a dezvaluit ca exista in unele comune familii care nici nu au venituri si nici nu beneficiaza de ajutor social, ceea ce le exclude de la ajutoarele UE. Primarii cu care vorbit despre asta spun ca nu au bani de ajutoare sociale, eu cred insa ca nu si-au facut treaba”, a declarat oficialul. Potrivit legii, a explicat el, ajutoarele in alimente cu fonduri europene pot fi acordate doar pensionarilor agricultori, persoanelor care primesc ajutor social, celor din centrele rezidentiale de asistenta sociala si celor care manânca la cantinele sociale.
Pe lista cu persoane fara venituri si fara ajutor social – care nu vor primi nici zaharul si faina de la UE se gasesc, de exemplu, comunele Rachitoasa (circa 70 de familii) sau Odobesti (aproximativ 30 de familii). Contactat telefonic, primarul de Rachitoasa, Ovidiu Ivanciu, a replicat ca, „daca oamenii se incadreaza si cer, le acordam ajutoare sociale fara nici o problema. Ei s-au interesat insa de ele abia când au venit ajutoarele in alimente. In rest, stiu ca au dreptul, dar nu vor sa umble dupa actele necesare pentru dosar si nici sa munceasca in folosul comunitatii, cum prevede legea”. La Odobesti, la telefonul Primariei nu ne-a raspuns nimeni.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*