Candidatul PSD – PC pentru Camera Deputatilor, in colegiul nr. 6, Endre Bereczki, s-a deplasat, ieri, in comuna Gura Vaii, unde s-a intâlnit cu locuitorii si cu reprezentantii institutiilor locale. Satenii l-au intâmpinat cu multa simpatie pe candidatul social-democrat, iar in unele locuri, el a fost primit chiar cu flori. Endre Bereczki si alti lideri ai PSD si PC au mers din casa in casa, unde au discutat cu oamenii despre problemele si necazurile care ii macina. “Drumurile din comuna sunt de neimaginat de proaste, fapt care ii exaspereaza pe cetateni – ne-a spus Endre Bereczki. Oamenii se plâng in masa de starea drumului care trece prin comuna, motiv pentru care noi ne-am fixat ca obiectiv prioritar sa rezolvam aceasta problema”. Din Gura Vaii, candidatul social-democrat s-a deplasat in satul Dumbrava, unde a trecut si pe la dispensar, obiectiv inaugurat in 2004, eveniment la care a participat chiar Endre Bereczki, in calitatea pe care o avea atunci, ca deputat in Parlamentul României.
Sprijinul din partea deputatului Endre Bereczki nu va fi acordat pe criterii politice
In cursul zilei de ieri, social-democratul a ajuns pâna la Temelia si Capata, unde exista si o comunitate catolica, din care fac parte cetateni care se aseamana cu Endre Bereczki, prin faptul ca toti sunt oameni cu frica de Dumnezeu si de lege. “Cei din Gura Vaii nu au nici drumuri bune, nici apa, nici gaze; nu au nimic – a precizat Endre Bereczki. Tocmai de aceea ne vom canaliza toate eforturile pentru a-i ajuta”. Pentru astazi, candidatul social-democrat a programat o deplasare in comuna Helegiu, de unde au venit multe semnale de sustinere pentru reprezentantii aliantei PSD – PC, chiar daca primarul comunei este membru PNL. Endre Bereczki ne-a spus ca, in calitate de parlamentar, ii va sprijini pe satenii din Helegiu, dar si administratia locala, fara a conta faptul ca aceasta este controlata de liberali. Endre Bereczki a declarat, de mai multe ori, ca sprijinul pe care il va acorda comunelor nu va tine cont de criteriile politice, ci doar de problemele oamenilor.
Gheorghe LEU