Arestaţi pentru vina de a fi români

La Chişinău, 9 tineri au fost reţinuţi de poliţie pentru că au avut „curajul” de a spune în public că sunt români. Ei se adunaseră în faţa clădirii Guvernului Republicii Moldova pentru a organiza un miting care primise aprobarea din partea Primăriei Chişinău.

Miercuri, chiar în ajunul Sărbătorii Limbii Române, un grup de protestatari format din nouă persoane au avut de înfruntat abuzurile poliţiei moldovene. Tinerii pregăteau o acţiune de protest prin care cereau reinstalarea bustului lui Liviu Rebreanu în capitala Republicii Moldova, dar au fost opriţi de poliţişti. Pichetanţii au fort transportaţi la Comisariatul de Poliţie Buiucani, unde au fost încarceraţi. Joi seară, la ora 20.00, se aflau încă în celule.

Organizatorul protestelor, organizaţia „Hyde Park”, şi-a anunţat susţinătorii că mitingul este autorizat şi că acesta va continua, cerându-se demisia ministrului Culturii, instalarea bustului lui Liviu Rebreanu, înlăturarea plăcilor scrise în grafie chirilică de pe edificiile capitalei, reinstalarea Lupoaicei în faţa Muzeului Naţional Istorie.

În cadrul aceloraşi acţiuni, astăzi a fost lansată campania „Basarabia pământ românesc”. Membrii „Hyde Park” susţin că acţiunile pro-româneşti au determinat autorităţile moldovene să recurgă, anticipat, la acţiuni represive pentru a stopa desfăşurarea acestora.

Nu au putut fi judecaţi pentru că magistraţii aveau „zi de odihnă”

Potrivit martorilor oculari, în faţa Guvernului, câţiva poliţişti au cerut de la pichetanţi actele de autorizare a acţiunilor. Ei au insistat asupra unei copii a documentului. Între timp, cineva a mers să facă o copie xerox. Când a revenit, poliţia îi ridicase deja pe pichetanţi, transportându-i la Comisariatul de Politie Buiucani.

Din ultima convorbire telefonică pe care membrii “Hyde Park” au avut-o cu Oleg Brega, unul dintre cei arestaţi, aceştia au aflat că li se iau telefoanele mobile, şireturile de la pantofi, fiind încarceraţi în celulele de la subsol. Amintim că printre cei 9 reţinuţi sunt şi două femei.

Cu toate că legea prevede posibilitatea eliberării în trei ore a persoanelor reţinute, cei 9 trebuiau să stea în celule până în dimineaţa zilei de 31 august, când urma să aibă un proces la judecătoria Buiucani. Totuşi, nici până ieri seară nu au fost eliberaţi.

„E zi de odihnă şi nu ştim când vor veni judecătorii, iar noi nu le putem dicta să se grăbească”, a declarat vicecomisarul de Buiucani, Ştefan Gulea. El a susţinut că cei nouă sunt reţinuţi pentru organizarea unui miting neautorizat şi pentru acţiuni de ultraj îndreptate împotriva angajaţilor Poliţiei.

IniÅ£ial, Primăria ChiÅŸinău a refuzat să autorizeze protestul. Organizatorii s-au plâns în instanţă. La 29 august 2006, Curtea de Apel ChiÅŸinău, a adoptat Hotărârea nr. 3-2517/06 în urma examinării cererii de contencios administrativ, depusă de ONG “Hyde Park”, prin care era contestat refuzul Primăriei. Curtea a obligat Primăria să autorizeze organizarea ÅŸi desfăşurarea întrunirilor sub formă de pichetare în perioada 29 august 2006 – 31 august 2006 în semn de protest pentru tergiversarea instalării bustului lui Liviu Rebreanu. Decizia CurÅ£ii de Apel arăta că hotărârea este definitivă.

Astăzi, până târziu în noapte, în faţa Teatrului Naţional Bucureşti, trupa „Luna Amară” şi alte 10 formaţii rock din România susţin un concert în cadrul campaniei „Basarabia Pământ Românesc”. În faţa scenei improvizate s-au adunat aproximativ 1.000 de persoane care au fluturat în permanenţă tricolorul românesc.

Deşi manifestarea trebuia să aibă loc sub semnul „Sărbătorii Limbii Române”, imediat s-a transformat într-un adevărat miting de solidaritate cu cei arestaţi la Chişinău. Scandând „Basarabia – Basarabia”, bucureştenii şi-au unit glasurile ca să se „audă până la Chişinău”.

Adauga un comentariu

*