Pesedistii afirma ca presedintele si premierul pregatesc impreuna blocarea cresterii pensiilor, dupa data de 1 decembrie. Acestia sustin ca prin iesirea mediatica in care a declarat ca fondul de pensii e in pericol de prabusire, seful statului nu a facut decât sa-i ridice mingea la fileu premierului. Cel mai probabil, mai spun social-democratii, T’ariceanu va declara de la 1 decembrie ca anuleaza orice majorare a punctului de pensie din lipsa de fonduri.
Nu vor sa negocieze marirea pensiilor
Candidat in colegiul 1 senatorial, Dan Stoica (PSD) declara ca actualul guvern s-a complacut in cheltuieli nesabuite si ca, pe final de mandat, vrea sa bata ultimul cui in sicriul României, luând decizii nocive populatiei. “Asa cum ma asteptam, puterea de dreapta vrea ca populatia sa suporte criza economica, nu marile companii care si-au facut un hobby din a externaliza profituri de miliarde de euro. Ei scot din tara miliarde de euro, dar vad ca tot oamenii simpli si micii intreprinzatori vor suferi cel mai mult de pe urma crizei. Declaratiile privitoare la prabusirea fondurilor de pensii arata ca ei constientizeaza haosul pe care l-au creat si pe care-l lasa in urma. Din informatiile pe care le avem, se pare ca si cota unica de impozitare va fi crescuta de la 16 la 21 la suta”, a spus Stoica. Acesta a declarat ca un viitor guvern PSD nu va negocia sub nicio forma pensiile batrânilor. “Noi nu putem fi de acord ca pensionarii sa fie masa de manevra si carnea de tun a guvernantilor de dreapta. Din punctul nostru de vedere pensiile trebuie marite la timp”, a mai spus Stoica.
Guvernarea portocalie a irosit peste 3 miliarde de euro
Stoica a subliniat ca guvernarea Basescu – Tariceanu a irosit mai bine de 3 miliarde de euro anhajând cheltuieli bugetare nesemnificative si ca miliardele aruncate pe fereastra complica si mai mult situatia românilor in fata crizei financiare. “Este nevoie de un guvern puternic care sa gestioneze situatia de criza. In acest moment România are un deficit bugetar peste limita europeana de 3 la suta. Actualul guvern a practicat cheltuieli bugetare masive facute pe ultima suta de metri. In fiecare an, in luna decembrie, s-au cheltuit bani cu duiumul, fara nicio logica si necesitate. Tot ei au venit cu câte 3 – 4 rectificari bugetare clientelare prin care au pompat bani in clientii politici. Fara un sistem de bugetare multianuala, fara o politica fiscala mai decenta nu vom reusi sa trecem de criza”, a declarat Stoica.
In plina criza, educatia este lasata fara bani
Potrivit deputatului Minodora Cliveti (PSD), guvernul liberal taie fondurile de la universitati. In opinia social-democratei, acesta este un semn ca actuala putere de dreapta nu poate sa puna in practica masurile necesare depasirii crizei financiare. “Pentru ca n-are bani, Guvernul taie fondurile de la universitati. Acestea primeau de la buget 90 la suta din fonduri la inceputul anului, si 10 la suta in luna decembrie. Guvernul a anuntat zilele trecute ca nu va mai da cei 10 la suta catre universitati. Acestea au probleme cu plata unor lucrari sau cu finantarea unor investitii. In aceste conditii, guvernantii spun ca vor da facilitati fiscale de 10 miliarde de euro marilor clienti politici din economie. Dar pentru universitati n-au avut bani, asa cum nici pentru salariile profesorilor n-au avut. Societatea este, in acest moment, bataia de joc a puterii de dreapta”, a spus Minodora Cliveti.
Tineretul, uitat de regimul Basescu – Tariceanu
Social-democratii au mai acuzat puterea de dreapta ca i- a uitat pe tineri, o categorie sociala la care politicienii portocalii s-au ferit sa se raporteze. “Pe lânga bataia de joc la care sunt supusi pensionarii, puterea de dreapta i-a uitat complet pe tineri. N-au avut niciun program clar pentru tineri. Educatia româneasca e la pamânt, iar generatia de mâine va fi mai buimaca si mai indobitocita decât oricând. In plus, in urma guvernantilor portocalii ramâne o legislatie a muncii care nu stimuleaza patronatele sa angajeze cât mai multi tineri absolventi”, a criticat Cliveti. Aceasta a spus ca PSD are pregatit un set complet de masuri care vizeaza determinarea patronilor sa angajeze cât mai multi tineri absolventi sau lucratori cu vârsta de peste 45 de ani.
Lucian BOGDANEL
fraierii astia, babe si mosnegi sa-si aduca aminte de istoria parintilor lor macelariti de guvernele LIBERALE SI TARANISTE.
RUSINE sa va fie ca va cumpara ratatii astia pe o punga de malai
si un kil de olei. RUSINE.