PSD vrea la guvernare alaturi de PDL, dar fara UDMR

psd-la-guvernare-mircea-geoana2.jpg-Liderii social-democrati au votat in sedinta Comitetului Executiv de ieri, prin vot secret, intrarea PSD-ului la guvernare intr-o alianta alaturi de PDL . Proportiile scorului au fost zdrobitoare: 40 “pentru” la doar 17 “impotriva”. Alaturi de semnalele puternice venite din teritoriu au mai contat, spun aceeasi lideri, si neseriozitatea flagranta a PNL-ului care nu s-a tinut de cuvânt in privinta formarii unei aliante de guvernare cu PSD. “Lumea din partid si-a dat seama ca majoritatile nu mai pot fi formate doar prin scorul obtinut la alegeri. Ele se negociaza. Asa e in democratie”, a declarat presedintele executiv al PSD Bacau, Gabriel Vlase

Comitetul Executiv al PSD, reunit ieri la Bucuresti, a votat inceperea negocierilor pentru intrarea la guvernare alaturi de PDL. Dupa mai bine de cinci ore de dezbateri la care au participat toti liderii social-democrati de la nivelul organizatiilor judetene, votul secret a dat câstig de cauza celor care s-au pronuntat pentru a participa la o guvernare alaturi de democrat-liberali. Cu 40 la 17 scor in favoarea aripii pro-guvernare alaturi de PDL, social-democratii au oferit un semnal clar ca vor sa puna umarul intr-o guvernare profesionista care sa scoata tara din criza.

Guvernare anti-criza solida

Seful PSD, Mircea Geoana, a declarat la iesirea din plenul comitetului ca votul a fost greu dar, prin proportiile sale, elocvent. “Decizia pe care am luat-o astazi este de a demara negocieri cu PDL pentru a avea o majoritate guvernamentala solida. A fost un vot greu, dar s-a votat cu peste 40 de voturi pentru si doar 17 impotriva”, a declarat Geoana. Acesta a mai spus ca prin decizia luata, PSD a demonstrat ca este alaturi de români si de tara atunci când acestia trec prin greutati. “Am ales astazi aratând ca putem fi alaturi intr-un moment greu pentru tara, pentru ca obligatia noastra fata de cetatenii români este nevoia de a participa la guvernare. PSD la guvernare este o garantie pentru România”, a mai spus presedintele PSD.

UDMR, out dupa 12 ani la guvernare

Decizia social-democratilor de a participa la guvernare alaturi de PDL este insotita de o seama de conditii. Una dintre cele mai importante este eliminarea UDMR din jocul puterii, dupa ce vreme de 12 ani uniunea maghiara a participat, in diferite formule, la guvernarile care s-au succedat la Bucuresti. “Nu este normal ca un partid care a stat 12 ani la guvernare cu doar 6 la suta sa vrea din nou la guvernare”, a declarat Victor Ponta.

A contat neseriozitatea crasa si ipocrizia a liberalilor

Presedinte executiv al PSD Bacau si sef al cancelariei lui Mircea Geoana, Gabriel Vlase a precizat ca in luarea deciziei de a demara negocieri cu PDL in vederea formarii unei viitoare majoritati guvernamentale au contat nu numai semnalele din teritoriu, ci si neseriozitatea liberalilor. “A contat foarte mult si semnalul din teritoriu, dar – foarte important – si neseriozitatea PNL-ului. Ne-au plimbat cum au vrut ei si noi i-am sustinut la guvernare desi aveau o reprezentare minoritara in Parlament. Cu 15 la suta n-ar fi putut sta la guvernare in vecii vecilor. Au continuat cu acelasi stil ipocrit. Era discutata iesirea publica din 30 noiembrie pentru a se anunta formarea unei majoritati. Abia azi (n. r. – ieri) s-au trezit sa ne dea un telefon prin care ne-au anuntat ca vor din nou la negocieri. De pe 30 pâna azi au tot avut timp, dar n-au facut-o”, a declarat Vlase. Acesta a adaugat ca in politica nu pot exista “dusmanii de moarte” si ca aceste disensiuni sunt alimentate de tot felul de persoane care nu se pricep la politica. “Eu am acest principiu: nu pun oamenii mai presus ca partidul. Partidul inainte de toate. Chestiunea asta cu dusmaniile de moarte e in capul unor oameni ca Stavarache. Din punctul meu de vedere cei de la PDL nu-s dusmanii de moarte ai PSD. In campania asta am patit lucruri pe care nu mi le imaginam. Am rude care nu mai vorbesc cu mine ca sunt peneliste si eu sunt pesedist. Totul pleaca de la o stare anormala semanata de oameni haini”, a mai spus social-democratul bacauan.

Asteapta decizia PDL-ului

In continuare, pesedistii asteapta un semnal similar din partea PDL-ului. Totusi, liderii social-democratilor au refuzat sa divulge daca functia de premier este negociabila sau nu. “Pentru bunul mers al negocierilor, sa spunem ca ramânem la varianta oficiala a premierului dat de PSD. Dupa care vom vedea cum vor merge negocierile si ce se poate negocia sau nu. Repet, nu vom pune oamenii inaintea partidului”, a subliniat Gabriel Vlase. O alta conditie avansata de social-democrati face referire la formarea unei majoritati cu PDL pornind de la proportia numarului de mandate obtinute in urma votului din 30 noiembrie. De asemenea, pesedistii au mai spus ca nu puteau alege sa ramâna in opozitie in conditiile in care au fost votati de un numar mai mare de români decât
democrat-liberalii.

Decizia era evidenta inca de duminica

Presedintele executiv al PSD Bacau a mai spus ca decizia privind demararea negocierilor cu PDL era evidenta de mai mult timp. Inca de duminica alesii locali ai PSD si-au exprimat aceasta optiune in cadrul unei consfatuiri care a avut loc la Bucuresti. Prezent la discutii, presedintele CJ Bacau, Dragos Benea a declarat ca in partid au existat doua curente de opinie. “Au fost opinii, nu putine, care doresc PSD in opozitie si relegitimarea partidului ca partid de opozitie, anti-Basescu. Mult mai numerosi au fost cei care au solicitat intrarea PSD la guvernare si asigurarea unei sustineri puternice pentru primarii din mediul rural. De fapt, acesta ar fi cel mai puternic argument pentru ca PSD sa-si calce pe inima si sa intre la guvernare cu PDL: ajutarea primarilor din mediul rural. Sa nu uitam ca atât in campania electorala de la locale, cât si in cea de la parlamentare, am avut ca tema principala reducerea decalajelor dintre mediul rural si cel urban. Ar fi, prin urmare, o optiune naturala sa ne ajutam primarii”, a declarat Benea. De cealalta parte, democrat-liberalii nu au negat necesitatea deschiderii unui front de negocieri privitor la formarea unei majoritati parlamentare confortabile care sa sustina viitorul Executiv. “Decizia PSD este fireasca si este confirmata de votul democratic din Comitetul Executiv. Se deschide astfel, dupa parerea mea, un front de dialog absolut necesar intr-o democratie. Orice varianta de guvernare care intra la discutii este posibila. Ambele partide, PSD si PDL, au obtinut scoruri mari la nivel national. In principal, sunt chestiuni care se transeaza la nivel national. PDL a precizat deja ca va negocia cu oricine in vederea obtinerii unei majoritati stabile care sa duca la formarea unui Guvern competent si responsabil”, a declarat democrat-liberalul Liviu Miroseanu.
Lucian BOGDANEL

Adauga un comentariu

*