Intr-o discretie absoluta si departe de ochii presei jandarmii si-au sarbatorit pensionarii

Marti, 6 ianuarie, la sediul Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau a fost organizata „ Ziua pensionarului unitatii”, activitate la care au fost invitati fosti militari ai acestei unitati, actualmente pensionari, dupa cum ne informeaza intr-un comunicat de presa cpt. Marius Taranu, ofiter relatii publice in cadrul Gruparii Mobile de Janmdarmi Bacau. Cu aceasta ocazie, invitatilor li s-au prezentat câteva realizări ale unitatii în 2008, unele spatii interioare. Pensionarii s-au întâlnit cu fostii colegi si au revazut locurile în care si-au desfasurat activitatea. Col. Viorel Cristea, comandantul Grupatrii Mobile i-a felicitat pe toti si le-a oferit câte o amintire. Printre pensionari s-a aflat si fostul comasndant al Gruparii, iesit de curând la pensie, care a declarat ca se simte foarte emotionat de faptul ca a fost invitat, ca si-a revazut fostii colegi, precum si locul unde si-a desfasurat activitatea. (D.M.)

Comentarii

  1. Sa faca acest lucru si alte unitati. Se pare ca esti uitat atunci cand te pensionezi. Si telefonul nu mai suna atat de des. Si pensia devine mica. Vecinul tau, civilul, a ajuns sa aiba pensia mai mare si rade de tine. Presedintele tarii vorbeste de legi speciale si de pensii speciale. Dar el nu beneficiaza de ele? Sau liota de caini din jurul sau? Sa va duceti, toti pensionarii militari, sa il votati pe Basescu ca „sa traiti bine” sau mai bine ca „sa muriti repede”.

Adauga un comentariu

*