In dimineata zilei de 9 ianuarie, în jurul orelor 2, 10, politistii de la Sectia 1 Politie s-au sesizat din oficiu, ca o persoana de sex masculin a intrat prin efracţie în incinta unui magazin alimentar de pe strada Marasesti. Cu ocazia cercetarilor s-a stabilit faptul ca autorul este Adam L., de 34 de ani, din comuna Horgesti, fara ocupatie, cu antecedente penale, iar în urma controlului corporal, asupra acestuia au fost gasite doua pungi de seminte si suma de 2,5 lei în monezi de 50 bani. În urma verificarii magazinului s-a constatat ca acesta avea geamul lateral spart, iar înauntru erau mai multe bunuri ravasite. Fiind audiat, Adam L. si-a recunoscut fapta, precizând ca, în timp ce trecea pe strada Marasesti, a spart geamul lateral al magazinului cu piciorul, dupa care a intrat înauntru, a consumat o sticla de votca de 0,5 l si a sustras doua pungi de seminte si suma de 2,5 lei, fiind surprins ulterior de patrula de politie. Bunurile sustrase au fost restituite administratorului societatii. În cauza a fost întocmit dosar penal în care autorul faptei este cercetat în stare de libertate sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat.
În aceeasi noapte la orele 2, 30, poliţistii de la Secţia 1 Politie s-a sesizat din oficiu, despre faptul că o persoană de sex masculin, a spart geamul lateral dreapta al unui chiosc de ziare de pe strada Marasesi sustragnd mai multe bunuri.
Cu ocazia cercetarilor s-a stabilit ca autorul este Dinu Gabriel, de 18 ani din Bacău, iar în urma controlului corporal si al bagajelor asupra acestuia au fost gasite 12 pachete de tigari, sapte pachete de guma de mestecat, o lanterna, un aparat de radio si un sac de rafie. Fiind audiat, Dinu- Gabriel D. a recunoscut fapta comisa, precizând ca, în timp ce trecea pe strada Marasesti, a spart geamul lateral dreapta al chioscului de ziare sustragând bunurile mentionate. S-a întocmit dosar penal în care autorul faptei este cercetat în stare de libertate sub aspectul savârsirii infractiunii de furt calificat. (D.M.)