La categoria „si altele”

Cazul primarului care a taiat si el „un brat de lemne” se poate inscrie cu succes, fara nicio problema, la categoria „si altele”. Este, intr-adevar, o problema minora, in comparatie cu taierile masive care au avut loc in codrii din România, din Moldova si chiar din Bacau. Nu mai trebuie sa amintim câta tevatura s-a facut in trecut cu masacrarea abuziva a padurilor pe Valea Muntelui si cât tam-tam se face acum cu plantarea de puieti pentru a repara ceea ce au stricat altii. Cât s-a scris si cât s-a vorbit despre Omar Hayssam, despre mafia lemnului, despre dealurile ramase golase la Agas, Asau ori Comanesti si despre cum se faceau inainte tranzactii cu lemn intr-o tara aflata printre putinele din Europa unde taierea padurilor mai este permisa. Numai noi mai exportam lemn, numai la noi expresia proverbiala „se taie (a se citi „se fura”) ca in codru” a devenit legendara. Practic, este ceva la ordinea zilei. Fiecare om mai instarit din mediul rural are o bucata de teren impadurit si isi ia din „ograda” proprie atât cât are nevoie. Sau chiar mai mult. Cam la fel sta treaba si cu primarul taietor de lemne. Nici macar nu s-a sfiit sa recunoasca, a marturisit pe sleau. Si-a luat omul niste lemne, ca e frig afara iar la tara e greu. Cu ce-o sa se incalzeasca el si familia si prietenii lui daca nu cu lemn? Ce-i drept, lemn din padurea proprie, sustine. Ceea ce este mai revoltator insa este faptul ca, in aceeasi localitate in care s-a petrecut si cazul de mai sus a mai fost identificat un om cu lemne taiate. Vreo jumatate de metru cub. Iar autoritatile l-au amendat. Pai cum altfel, doar trebuia dat un exemplu. Cum se intâmpla de obicei in România, pica pestele cel mic, cel mare este mai greu de atins, are relatii, este bine vazut si face treaba buna pentru partid si pentru sistem. Asa ca nu se cuvine sa primeasca o amenda usturatoare sau sa-i fie confiscate lemnele. Iar autoritatile se fac ca ploua. Sau ca ninge, in functie de anotimp. Nimeni parea ca nu stia nimic ieri, nici jandarmii, nici silvicultorii, desi, in „subteran” se faceau eforturi ca acest caz, al primarului taietor de lemne, sa fie tinut secret. Vorba unui sef de institutie, anume ca trebuie pazita padurea chiar si de propriul proprietar pentru ca, nu-i asa, acesta este dusmanul cel mai mare al aurului verde, devine tot mai actuala si mai reala. Dureros este insa cum, aproape de fiecare data, astfel de situatii sunt tinute in umbra, nimeni nu vorbeste despre ele si doar in cazuri extreme sunt recunoscute. Este suparator cum un amarât de taran cu o jumatate de metru cub de lemn este sanctionat penal iar grangurii mari sunt scosi mereu basma curata. Aceste cazuri intra fara mai probleme la categoria „si altele”, sunt date uitarii. Iar plamânul verde respira tot mai anevoios. Iar lor nu le pasa, ei au voie, ce barda lor…
Razvan SENDREA