O patrula auto de siguranta publica din cadrul Sectiei 1 Politie Bacau s-a sesizat din oficiu, luni, 12 ianuarie, in jurul orei 20.30, ca un autoturism marca Skoda a trecut pe culoarea rosie a semaforului electric amplasat pe strada Marasesti. S-a procedat la urmarirea în trafic a autoturismului, fiind oprit pe strada Narciselor, iar cu ocazia legitimarii conducatorului auto, s-a stabilit ca acesta emana halena alcoolica! Cu ocazia testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că Andrei L., de 24 de ani, avea o concentratie de 1,35 mg/l alcool în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judetean Bacau, Sectia Urgente Medicale, unde i s-au recoltat doua probe biologice la interval de o ora, pentru stabilirea alcoolemiei. Conducatorul auto nu avea asupra sa permisul de conducere, fapt pentru care i s-a adus la cunostinta ca nu mai are dreptul sa conduca autovehicule pe drumul public si este obligat ca în termen de 5 zile sa prezinte permisul de conducere, pentru a fi retinut în vederea finalizarii cercetarilor. A fost întocmit dosar penal în care, Andrei L. este cercetat în stare de libertate, sub aspectul comiterii infractiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice cu o îmbibatie alcoolica peste limita legala. Serviciul Politiei Rutiere aminmteste conducatorilor auto ca alcoolul si volanul sunt incompatibile!
Consumul de alcool reprezinta una din cauzele înca frecvente de conturbare a capacitatii de conducere, desi exista tendinta de a se subestima rolul sau. De cele mai multe ori, conducatorii auto aflati sub influenta alcoolului comit frecvente încalcari ale normelor de circulatie, conduc cu viteza excesiva, se angajeaza în depasiri neregulamentare sau executa în mod periculos virajele. Consumul de bauturi alcoolice reduce viteza de reactie si precizia miscarilor si poate determina scaderea acuitatii vizuale si auditive a soferilor. Legea pedepseste aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, dupa ce soferul acestuia a consumat bauturi alcoolice, iar concentratia de alcool în sânge depaseste limita legala! (D. M. )