Stiinta Bacau este mai aproape de promovarea in Liga Nationala decât oricând in ultimii zece ani. Daca va câstigat toate cele patru meciuri pe care le gazduieste la Sala Sporturilor, formatia pregatita de Gabriela Manea si Adriana Popa va fi in proportie de 90 la suta calificata in primul esalon. Iar asta deoarece distanta fata de National Rm. Vâlcea se va mari la cel putin patru puncte, iar fata de HC Femina Piatra-Neamt la cel putin opt. Dupa cele doua turnee intermediare, vor mai fi de jucat cele sapte etape din retur – prea putine pentru ca Vâlcea si Piatra-Neamt sa poata recupera handicapul. „Turneul este capital pentru noi. Speram sa câstigam, desi situatia in lotul nostru nu este tocmai roza”, a punctat antrenoarea Gabriela Manea. Ea s-a referit la efectivul redus de care dispune – doar 12 jucatoare -, dar si la faptul ca sta doar intr-o portarita, Ramona Angheluta. La capitolul lucruri pozitive se afla starea de sanatate buna a celor 12 si marea lor dorinta de a ajunge in primul esalon. Stiinta este in forma, isi cunoaste adversarele si are asupra lor un ascendent moral. Ar mai fi de dorit ca multi dintre bacauani sa fie in aceste zile in tribune, pentru a incuraja aceasta fosta echipa-fanion a orasului. Despre Femina Piatra-Neamt se stie ca s-a intarit in timpul iernii si ca in continuare este inghiontita de la spate de finantatorii sai. In aceste conditii, meciul Stiintei se anunta dificil. Dar, ca sa punem lucrurile in ordinea lor fireasca, mai greu va fi pentru HCF Piatra-Neamt. Hai Stiinta!