Mai bine de 500 de familii de credinciosi ortodocsi pe stil vechi din Bacau au intrat, de ieri, in noul an. In zece biserici din judet s-a praznuit ieri dimineata Sf. Vasile cel Mare. „Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a facut liturghia Sfântului Vasile cel Mare, urmata de citirea sfintelor molifte”, a spus parintele ieromonah Irineu Dragoi, de la manastirea suceveana Slatioaran cel care a slujit ieri la biserica Sf. Prooroc Ilie din Bacau. „Osteneala ne este mângâiata de dragostea duhovniceasca. Suntem bucurosi ca noi, crestini ortodocsi, inca nu am fost inlocuiti de oamenii din popor cu medicii psihiatri, asa cum se intâmpa in tarile majoritar sectante”, a mai adaugat preotul Dragoi.
Noapte ce nu trebuie tulburata
Notiunea de stil vechi este asociata cu calendarul iulian introdus de Iuliu Cezar. Acesta mai este înca folosit de unele biserici ortodoxe, astfel calendarul a ramas în uz in secolul 21 doar in câteva tari din lume. Moldova se numara printre ele. Stilul nou se refera la calendarul gregorian care predomina in acest moment in lume. Astfel, Craciunul din 25 decembrie este sarbatorit de o mare parte de basarabeni la 7 ianuarie. In unele localitati, in special la sate, revelionul se mai sarbatoreste inca in 14 ianuarie (Sf. Vasile dupa calendarul nou). Ortodocsi de rit vechi din Rusia, Ucraina, Belarus si Republica Moldova isi petrec Craciunul si Revelionul pe stil vechi si in România. Ei au sarbatorit ieri noapte trecerea la Noul An, azi fiind sarbatoarea Sfântului Vasile.
Legenda spune ca in noaptea Sfântului Vasile, când acesta incerca sa scrie Moliftele, a fost ispitit de diavol, iar Sfântul s-a mâniat. De aceea, nu trebuie tulburata aceasta noapte in nici un fel. Lipovenii obisnuiesc sa mearga cu intreaga familie la biserica, iar la prânz tinerii se intâlnesc la unul dintre ei, pentru o petrecere speciala, unde cânta impreuna piese populare lipovenesti, in limba rusa.
Uratori si mascati in ajunul Anului Nou pe stil vechi
Ajunul Anului Nou pe stil vechi scoate pe ulitele satelor numeroase cete de uratori si mascati. Acestia obisnuiesc sa mearga la primariile comunelor, dupa care pleaca pe la casele gospodarilor. În satele cu adeptii vechiului stil s-au manifestat si se manifesta datini si obiceiuri arhaice de o mare originalitate, dintre care amintim Malanca si Vasilca.
Malanca
Malanca nu este altceva decât denumirea slava a cetelor organizate de mascati la Anul Nou, denumire intâlnita nu numai în satele ce tin sarbatorile pe stil vechi (in special in cele cu populatie ucraineana), ci si in multe sate care au trecut la noul stil. In spatiul bucovinean, dar si in cel moldovenesc, malanca este adesea, in acelasi timp, diferita de la un loc la altul: colinda propriu-zisa, joc dramatic cu masti, teatru popular, forma particulara de ceata de colindatori-uratori, având un repertoriu bine definit.
Ipostaza de colinda la Anul Nou in satele pe stil vechi este usor perceptibila daca analizam textele. Ipostaza de joc dramatic este o aparitie ceva mai târzie (secolul al XIX-lea), aici malanca identificându-se cu alaiul caprei, al ursului, al jocului personajelor antropomorfe sau chiar al plugului mare. Amintim ca, de multe ori, in cadrul malancei, pe lânga personajele bine definite: ursul, capra, tiganii, dracii, ofiterii, mirele-mireasa, mosul baba etc., mai figureaza si un personaj feminin numit malancuta, interpretat in travesti de un baiat, personaj destinat sa verifice curatenia si ordinea din casele cu fete de maritat; prin gesturi si vorbe, acest personaj produce mare haz, inveselind pe cei din casa.
Malanca are acelasi inteles cu termenii de ceata din zona Sucevei, de turca (Bosanci si Rusii Manastioarei), de hora pe valea Bistritei, sau, mai departe, de rândul din zona Vasluiului sau de crila din tinutul montan al Vrancei.
Prin tot ceea ce cuprinde (scenariu, recuzita, personaje, joc dramatic), malanca pastrata in satele pe stil vechi este total asimilata formatiilor (grupurilor) de colindatori-uratori de pe intreg spatiul etnocultural bucovinean, confirmând totodata, in plus, integrarea deplina a populatiei de etnie slava in zonele de adopaie etnica.
Vasilca
Vasilca era cândva un obicei agrar reprezentând jertfa grâului in ipostaza zoomorfa a porcului sacrificat ritual, un obicei structurat dupa modelul colindelor, practicat in ajunul Anului Nou (pe stilul vechi), ce s-a mentinut si dupa 1924 in satele cu stilisti, fiind viu pâna in preajma celui de al doilea razboi mondial. In obiceiul Vasilcai, masca ursului, caprei sau a cerbului era inlocuita cu capul porcului jertfit si impodobit cu margele, inele, flori si panglici multicolore, simbolizând o divinitate mito-logica care murea si invia la pragul de trecere dintre ani.
Denumirea de stil nou apare doar prin opozitia fata de stilul vechi. La cumpana dintre ani, in localitatile cu adeptii stilului vechi te intâmpina o atmosfera unica, de intensa traire emotionala care, de cele mai multe ori, reflecta o realitate cotidiana, legând punti nevazute intre om si semenii sai, intre om si mediul inconjurator, intre om si cosmos.
