Luceafarul a stralucit ieri deasupra Bibliotecii Judetene

Inaugurate luni, 12 ianuarie 2009, la Biblioteca Judeteana „C. Sturdza”, manifestarile consacrate lui Mihai Eminescu au atins apogeul ieri, 15 ianuarie, ziua de rasarit a Luceafarului poeziei românesti. Dimineata, de la ora 9.30, la Sectia pentru Copii, Ana Chiscop, Marinela Tofanescu si Mariana Andriiciuc au organizat si coordonat activitatea intitulata „Versuri, culoare, muzica …”, realizata in parteneriat cu Centrul Rezidential „Henri Coanda”, in cadrul proiectului „Priviti-ne in ochi”. In program, printre altele: Din Fonoteca de Aur: Mihail Sadoveanu recita din versurile poetului Mihai Eminescu; „Eminescu” – binecunoscuta melodie creata si interpretata de inegalabilii Doina si Ion Aldea Teodorovici, momente pregătite de Ana Chiscop; Versuri, culoare, muzică… – program inspirat din poezia lui Mihai Eminescu; „O, mamă…” – expozitie de carte, ex-libris si documente audio-video, realizate de Marinela Tofanescu si Ana Chiscop. Manifestarea de gala a zilei a fost programata la ora 13.00 si a deschis seria Conferintelor Bibliotecii Judetene „C. Sturdza”. In cadrul proiectului initiat si organizat de directoarea institutiei, Gabriela Muraru, şi de bibliotecarul metodist Ioan Enache, „deschiderea” a fost facuta de cunoscutii actori bacauani Nicolae Rosioru, Constanta Zmeu si Stelian Preda, care au creat un sensibil moment poetic eminescian. In continuarea programului, profesorul universitar Stefan Munteanu, de la Universitatea „George Bacovia”, reputat eminescolog, a conferentiat in sala de festivitati a Bibliotecii Judetene despre „Mirarea lui Eminescu”. Conferentiarul a tinut sa se explice chiar din primele fraze: „Mirarea lui Eminescu este un cuget care a devenit ontologie”. Incitantul excurs a generat numeroase intrebari si, in final, conferentiarul a dat raspuns la toate biletelele care nu conteneau sa vina din sala. De mentionat ca sala a fost arhiplina, auditoriul fiind format din elevi, studenti, profesori din invatamântul preuniversitar, cadre universitare, alti oameni de cultura, de toate vârstele. Cel de-al treilea moment al manifestarii l-a constituit lansarea volumului „Timpul lui Eminescu”, scris de Andrei Vartic, scriitor, critic si istoric literar, cunoscut eminescolog din Republica Moldova. Ioan Enache a facut o succinta prezentare a autorului („Sexagenarul Andrei Vartic, un vajnic patriot român din Chisinau urmarit ani intregi de KGB, este o personalitate proteica, uluitoare: fizician, cercetator, poet, prozator, critic si istoric literar, arheolog, istoric, folclorist, actor, regizor de teatru si film, intemeietor de publicatii si de fundatii culturale”) si a volumului proaspat aparut la editura bacauana Vicovia, insistând indeosebi asupra celor trei studii consacrate lui Eminescu. Motivul absentei autorului de la lansarea cartii a fost prezentat de Ionel Rusei, sponsorul si editorul cartii: „Profesorul Andrei Vartic mi-a trimis un fax prin care ma anunta ca exact astazi, in chiar ziua lansarii acestui volum la Bacau, va fi supus unei interventii chirurgicale. Regretul lui de a nu fi azi aici, cu noi, este la fel de mare ca regretul pe care-l simtim noi, ca nu-l avem in mijlocul nostru „. (St.O.)

Adauga un comentariu

*