Numai luna aceasta, asistentii sociali au preluat in regim de urgenta 34 de copii pusi in pericol de cei care le-au dat viata n specialistii din domeniu sustin ca fenomenul a scapat de sub control din cauza autoritatilor locale
O mama din Sarata a incercat sa-si abandoneze cei cinci copii in sediul primariei. Cinci micuti din Ungureni au invatat sa se descurce singuri dupa ce parintii au plecat de la domiciliu. Sase frati din Sascut traiau intr-o mizerie de nedescris. Patru minori din Pâncesti au fost lasati singuri acasa, prada gerului Bobotezei. Sunt doar câteva dintre situatiile-limita sesizate luna aceasta Directiei Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau, in care asistentii sociali au intervenit prin preluarea copiilor in regim de urgenta.
Si-a „depus” copiii la primarie
Numai in ultimele doua zile, reprezentantii DGASPC au scos din familie 15 copii. „Ieri dimineata (miercuri 21 ianuarie – n.red.) au fost preluati cinci frati cu vârsta intre patru si 14 ani din Ungureni, care se ingrijeau singuri, având ca unica sursa de venit pensia unui bunic de 80 de ani, dupa ce ambii parinti au parasit domiciliul”, a explicat purtatorul de cuvânt DGASPC Alina Iftode. Familia era monitorizata de autoritatile locale de anul trecut, când mama a plecat pur si simplu de acasa si l-a luat cu ea pe cel mai mic dintre copii. Zilele trecute, micutii au fost parasiti si de tata, ei nemaiavând ce sa manânce si abandonând scoala, moment in care un satean a sunat la Telefonul de Urgenta al Copilului. „Unul dintre ei a fost internat in Spitalul de Pediatrie Bacau pentru investigatii medicale. Fratii sunt foarte atasati unul de altul, asa ca vom face tot posibilul sa nu-i despartim. Cazul va fi prezentat imediat instantei”, a mai spus Iftode.
In aceeasi zi, o echipa de interventie DGASPC s-a deplasat in Sarata, de unde a preluat inca cinci copii, cu vârste intre sase luni si opt ani. „Mama se prezentase cu ei la primarie si intentiona sa-i lase acolo, pe motiv ca nu are unde sta cu ei. Tatal e plecat in strainatate si nu se mai stie nimic de el. Fratele ei locuieste in sat, dar nu are unde s-o gazduiasca cu tot cu copii, casa in care sta cu intreaga lui familie având o singura camera. Femeia nu are ocupatie”, a declarat Alina Iftode. Mama, a adaugat ea, a fost internata la un moment dat si in Centrul Maternal DGASPC, dar nu a facut nimic pentru a se descurca sa-si creasca copiii.
Ieri, 22 ianuarie, DGASPC a mai luat din familie cinci frati grav neglijati, de asta data din Filipesti. Mama acestora e diagnosticata cu retard mintal, iar tatal nu aduce bani in casa – au indicat primele cercetari.
Copilarii mutilate
Luna aceasta, asistentii sociali au scos deja din familie 34 de copii abuzati de parinti prin neglijare. Marti 20 ianuarie, de exemplu, sase copii din Sascut au fost internati in spital. Cei de la DGASPC ii gasisera murdari, infometati, desculti si dezbracati, cu mâinile si picioarele inghetate, napaditi de râie, iar mezinul, in vârsta de doar un an, având si o mâna arsa. Cu câteva luni in urma, asistentii sociali preluasera din aceeasi familie inca sapte copii. Pe 13 ianuarie, au fost luate din familie cinci fetite din Caiuti, pe care parintii alcoolici le tineau in frig, flamânde si dezbracate. Pe 14 ianuarie, au fost luati de la Pediatrie alti patru micuti, din Pâncesti. Fratii fusesera lasati singuri acasa chiar pe gerul Bobotezei, fiind din fericire dusi la spital de politistii din comuna.
Autoritatile locale, acuzate de indiferenta
Conducerea DGASPC recunoaste ca e depasita de situatie si acuza de indiferenta primariile. „Ne confruntam cu o avalansa de solicitari. Suntem in imposibilitatea de aprelua toate cazurile. E regretabil ce se intâmpla. S-a ajuns in aceasta situatie pentru ca nu s-au implicat suficient comunitatile locale. Inca o data se dovedeste faptul ca sunt necesare servicii de prevenire la nivelul fiecarei comune”, a declarat directorul Sorin Brasoveanu.
Dincolo de indiferenta autoritatilor, o cauza fundamentala a crizei copiilor lasati de izbeliste ramâne atitudinea parintilor, provocata de saracie (agravata de criza economica), alcoolism, lipsa de educatie si instruire, iresponsabilitate sau retard mintal.
Alin LEANCA