Pâna la sfârsitul acestei luni, în toate universitatile acreditate din România – printre care si cele doua universitati din municipiul Bacau – vor fi infiintate centre de resurse si documentare, unde studentii care urmeaza o parte din cursuri în strainatate se vor putea informa cu privire la recunoasterea studiilor. Acest nou proiect, în valoare de 3,4 milioane de lei, este intitulat „Informarea corecta, cheia recunoasterii studiilor” si a fost realizat de Centrul National de Recunoastere a Diplomelor. Scopul proiectului este simplificarea mecanismului de recunoastere a studiilor în strainatate, iar perioada de implementare este de doi ani. (St.O.)