Ce nu-i interzis e permis

Am mai scris-o de câteva ori pâna acum: Prefectura este o institutie care respecta legile. Insa, in felul ei. Cazul „schimburilor” prelungi, intinse pe 20 de ore zilnic, care au precedat alegerile europarlamentare si referendumul pentru „uninominal”, ambele desfasurate pe 25 noiembrie 2007, confirma o stare de fapt cel putin imorala. Prin hotarâri repetate, guvernul Tariceanu nu a facut decât sa legifereze si sa gireze, cu succes, constatarea anterioara. In Prefectura bacauana exista profesionisti – e o realitate incontestabila. Acesti oameni au muncit la gestionarea inundatiilor, la organizarea alegerilor, la implinirea procesului de retrocedare a fondului funciar etc. Acesti profesionisti ramân insa oameni si, cel putin din aceasta perspectiva foarte concreta si comuna, acesti profesionisti au o limita biologica. Nu sunt nici roboti, nici dependenti de munca. Pontajele din noiembrie 2007 arata insa altceva. Profund legale, intrucât respectivele cifre sunt intemeiate pe prevederi continute de HG emise in august si octombrie de cabinetul Tariceanu, acestea arata ca in România scheletul juridic pe care este grefat sistemul bugetar functioneaza in baza principiului „ce nu e interzis de lege este (obligatoriu) permis”. Chiar si demonstrând ca pot respecta legea pâna la capat, cei 16 functionari „robotizati” din Prefectura n-au cum sa demonstreze ca pot munci 20 de ore zilnic, timp de o luna batuta pe muchie. Legea sucomba in fata surmenajului si, oricât de permisiv ar fi platitorul de taxe „strângator de curea la vreme de criza”, faptul ca reprezentantii Guvernului in teritoriu au bagat mâna pâna la fundul sacului bugetar nu poate fi trecut cu vederea asa de usor. Când se arunca bani in dreapta si-n stânga, cu o lejeritate atât de dezarmanta, nu poti astepta, din partea celor care pretind ca ne conduc, solutii anticriza sau planuri de reducere a cheltuielilor inutile din administratie. Asa cum am scris si luni, in aceasta coloana, casta administrativa tinde sa-si conserve si chiar sa-si extinda privilegiile, stiind intotdeauna sa motiveze si sa intemeieze legal orice actiune care ar servi doar propriului ei interes, nu si a celui general. Pâna când nu va scapa de vechile naravuri si de vechii functionari care mentin in viata aceste naravuri perfect nesanatoase, administratia româneasca si, pe cale de consecinta, cea bacauana, nu vor putea respira normal. Niciodata.
Lucian BOGDANEL

Comentarii

  1. cititor de ziare a zis:

    Cu tot respectul domnule Lucian Bogdanel, dar sunteti un fals moralist!!!!! Smenuirle si tunurile date pe vremea cand judetul era tot PSD si banii publici folositi in interese personale sunt mult mai grave decat mizeriile facute de liberali.

Adauga un comentariu

*