Politia orasului Buhusi a fost sesizata telefonic luni, 9 februarie, de Petruta H., de 50 de ani, din satul Padureni, comuna Beresti Bistrita, ca la locuinta lui Vasile I. a avut loc o altercatie intre acesta si doua persoane care au intrat peste el in casa. Deplasati la fata locului, politistii au stabilit ca, in noaptea de 8 spre 9 februarie, doua persoane având fetele acoperite, au patruns in locuinta lui Vasile I., de 72 de ani, lovindu-I pe el si pe sotia acestuia, Profira I, cerându-le bani. In timpul altercatiei, sotia lui Vasile a pus mâna pe o ranga si l-a lovit pe unul dintre agresori, dupa care acestia au fugit. In urma examinarii dactiloscopice, a fost identificat unul dintre agresori. Este vorba despre Petronel R., din satul Zece Prajini, comuna Dagâta, judetul Iasi, cunoscut cu antecedente penale. Acesta a fost retinut prin ordonanta pentru 24 de ore fiind pus sub invinuire de savârsirea infractiunii de tentativa de tâlharie, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lânga Judecatoria orasului Buhusi, cu propunerea arestarii preventive. In acelasi timp, politistii continua cercetarile pentru identificarea celui de al doilea individ care a participat la tentativa de tâlharie. (D.M.)