Am innebunit cu totii

Presupunerea conform careia alcatuim o societate bolnava e aproape banala: in realitate, starea noastra e mult mai precara. Ne hranim curiozitatea cu cadavre de sportivi injunghiati si gândim feudal. Cel putin asta sustine un fost „catavenc”, Liviu Mihaiu, intr-un interviu acordat recent ziarului Adevarul. Ce inseamna, de fapt, caracterul feudal al gândirii publice românesti? Profund viciata de paranoia si de mania persecutiei, acest tip de gândire da de inteles ca in spatele fiecarei actiuni exista, in chip obligatoriu, o perversa eminenta cenusie, dupa cum in spatele fiecarui individ troneaza o grupare de interese ce-l are in posesie ca pe un obiect. Gândirea feudala da un imens credit in alb culiselor. Acestea ajung sa ia fata scenei si isi gasesc un culcus prielnic in vietile noastre private. Concluzia e una singura: fiecare e „patronat” de cineva, fiecare apartine, cu acte de proprietate, unui cerc de interese obscure si murdare. Gândirea libera devine un concept trivial si marginal la care ar fi bine sa nu faci recurs, daca vrei sa-ti pastrezi integritatea mentala si corporala. Acest tip de gândire este unul tabloid – el gireaza subiectele indoielnice din ziarele de mare tiraj, in fapt adevarata fosa septica a societatii românesti. De aceea punem botul la gaina care a nascut pui vii pe care-i hraneste cu lapte, de aceea Magda este idealul feminin autohton, in timp ce stenogramele din valizele fotbalului românesc ajung sa ne livreze pe tava micului dejun imaginea indigesta a unei lumi biruite de aranjamente mafiote si de porecle cu cazier. Gândirea feudala e stagiara in administratie, poate mai mult ca in oricare alt domeniu de activitate. Aici, orice intrebare adresata functionarilor trezeste suspiciuni si banuieli. Actul administrativ in sine e handicapat de recrudescenta acestor banuieli: cine se afla in spatele cutarei initiative, ce vor semnatarii cutarui proiect de hotarâre, ce vrea presa cu intrebarile ei „tendentioase” si, vezi Doamne, nepoliticoase etc. Un alt loc comun al acestei gândiri captive sunt forumurile virtuale, loc unde invectivele curg gârla, iar presupunerile si etichetarile sunt unica moneda care sustine netrebnicul schimb de opinii. Se cauta sinecuri, se cauta platitorii de sinecuri, intreaga retelistica a conspiratiei e data – in aparenta – in vileag. Oamenii si destinele lor sunt stivuiti pe caprarii – unul e platit de nu stiu ce partid, altul e platit de Biserica, altul de extraterestrii, iar altul e liberul profesionist al gândirii iuti, dar strâmbe. Cu totii alcatuim o lume sclerozata de suspiciune, a carei vigilenta s-a cerut de mult in concediu fara plata. Noi intretinem culisele si magariile aferente lor, prin chiar atentia pe care le-o acordam. Ne scapa insa faradeleagea acuta si nesimtirea curat „tendentioasa” in care se complac unii din functionarii pe care-i platim, lunar, cu bani grei. Ne scapa, in cele din urma, chiar faptele lor „curat” penale. Unii dintre noi le-am tine hangul pe la cafele si bârfe de sopron si doaga. Unii dintre noi le-am plânge chiar de mila. Eu n-am s-o fac prea curând.
Lucian BOGDANEL