Legea privind interzicerea fumatului in unitatile sanitare se pare ca-i lasa indiferenti pe cei care poarta halate albe, dar si pe vizitatorii care intra in spital pentru a-si revedea rudele suferinde. Afisele de avertizare si anunturile care prevad ca abaterile de la prevederile legii se sanctioneaza cu amenda ii lasa reci pe multi dintre cei care se perinda pe holurile spitalelor.
Acest fapt este confimat si de ultimul control efectuat de inspectia sanitara de stat care a intarit inca odata ideea ca „fumatul interzis” nu este interzis si in spitale.
In valoare de 1.500 RON au fost sanctiunile aplicate de inspectori sectiei de chirurgie a Spitalului Buhusi, unui insotitor de bolnav din sectia de ortopedie a Spitalului Judetean de Urgenta si, culmea, sectiei II a Spitalului de Pneumoftiziologie (fost TBC) pentru abateri de la Legea fumatului.
Si daca multi dau vina pe vizitatori si spun ca ei sunt o adevarata problema in ceea ce priveste fumatul, nici cadrele sanitare nu se lasa mai jos si isi aprind tigara nestingheriti, uneori chiar in fata pacientilor.
Mai mult, catre orele serii, mai ales, holurile si scarile de acces din spitale, in special din Spitalul Judetean, arata dezolant, in ciuda eforturilor infirmierelor si a femeilor de serviciu, zeci de chistoace si scrum de tigara fiind dovada „vie”, alaturi de amenzile inspectorilor sanitari (destul de putine fata de realitatea din teren !), ca in unitatile sanitare se fumeaza in draci.
O tigara, doctore?
Studiile de specialitate arata ca medicii, care ar putea fi considerate cele mai informate persoane in domeniu, inregistreaza un procent de 43,2 la suta dintre fumatori, chiar mai mult decât media in populatia generala.
La noi, chiar si in Bacau, 60,5 la suta dintre barbati si 40 la suta dintre femeile pneumologi fumeaza. Lucru recunoscut chiar de medicii bacauani care trateaza zilnic TBC-ul, tabagismul si bolile pulmonare.
Roxana NEAGU
Medicii,CELE MAI INFORMATE persoane din domeniu,cred ca poate ar fi trebuit sa aveti subiecte mai interesante saptamina asta.
Ca de exemplu,cazul pacientului care s-a aruncat de la fereastra din sectia ATI si dus apoi cu patura(ca televizorul)inapoi in pat .Comaneasca stie mai multe…