Politisti din cadrul Serviciului Arme Exploziv Substante Toxice Bacau au continuat actiunea de identificare a persoanelor care detin ilegal arme neletale. Ultimul de pe aceasta lista a fost Traian S., de 46 de ani, din Moinesti, care detinea ilegal o arma cu aer comprimat, calibrul 5, 5 mm, si care nu solicitase luarea in evidenta si obtinerea de permis de port arma. El le-a declarat politistilor ca a achizitionat-o de la o persoana in 2002. Arma a fost ridicata in vederea cercetarilor, iar pe numele lui Traian S. a fost intocmit dosar penal pentru detinere de arme, fara drept, din categoria celor care trebuie autorizate. (D.M.)