„Human trafficking” in varianta bacauana

pt-presa6.jpgPolitistii din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bacau, coordonati de procurori din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Biroul Teritorial Bacau, au finalizat cercetarile privind o grupare criminala transnationala specializata in comiterea infractiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, constituire în grup infractional organizat si proxenetism, care a actionat pe relatia România – Marea Britanie – Olanda – Italia. Din aceasta grupare au facut parte cinci barbati, din care patru erau din Onesti

Din aceasta grupare faceau parte cinici barbati, cu vârste cuprinse intre 34 si 39 de ani, patru dintre ei din municipiul Onesti, Catalin Sebastian T., zis „Maso”, de 34 de ani, liderul gruparii, Florin Tanase T., zis „Turi”, de 39 de ani, George G., de 38 de ani, si Traian J., de 39 de ani, din Bucuresti. In urma colaborarii politistilor din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bacau cu cei din cadrul Serviciului de Supravegheri Operative si Investigatii Bacau, si din cadrul BCCO Iasi, s-a stabilit ca, în perioada 2002 – 2008, acestia s-au constituit intr-un grup infractional organizat, au racolat si traficat in Marea Britanie, Italia, Olanda si Spania aproximativ 30 de tinere, printre care si minore, în scopul exploatarii sexuale. Victimele erau racolate prin inselaciune, din discoteci, cluburi, licee, comune limitrofe, precum si prin false promisiuni de obtinere a unor locuri de munca in strainatate, adica dupa reteta obisnuita a traficantilor de fiinte umane. In cei peste sase ani, cei cinci au reusit sa adune aproximativ 100.000 euro si 50.000 lire sterline, obtinute din infractiunile savârsite, pe care i-au investit în achizitionarea de autoturisme de lux, terenuri si proprietati. Aceasta grupare infractionala a acţionat în mod excesiv de violent în raport cu toti cei care au intrat în contradictie cu interesele lor, cât si cu victimele recrutate si exploatate sexual care incercau sa se sustraga contolului continuu exercitat de membrii gruparii. De asemenea, acestia procedau la agresarea fizica a tinerelor care reveneau în tara si intentionau sa renunte la activitatea de practicare a prostitutiei pe care o desfasurau constrânse de retea, acestea fiind sechestrate in diferite locatii de pe raza municipiului Onesti, ajungând si in postura de a fi duse in pădure, legate de copaci, dezbracate, violate, batute si abandonate! Cei cinci membri ai gruparii criminale transnationale au fost trimisi în judecata de procurorii DIICOT, luni, 16 februarie 2009. Toti au fost retinuti si arestati preventiv pentru savârsirea infractiunilor de constituire in grup infractional organizat, trafic de persoane, trafic de minori si proxenetism. Ei risca o pedeapsa cuprinsa intre 3 si 10 ani.

A treia activitate infractionala din lume

Traficul de fiinte umane s-a raspândit într-atât în prezent, încât este cea de-a treia activitate infractionala aducatoare de profit din lume, dupa traficul de droguri si cel de arme.
Potrivit unui raport al Procuraturii Generale a României, in urma evaluarii activitatii de urmarire penala a cazurilor de trafic de fiinte umane in 2008, au fost înregistrate 510 de infractiuni ce se refera la acest gen de trafic, din care trafic de fiinte umane – 209, trafic de copii – 28, proxenetism – 152, organizarea migratiunii ilegale – 106 si scoaterea ilegala a copiilor din tara – 15. Instantele de judecata au pronuntat 38 sentinte în privinta la 51 persoane pe cauze penale privind traficul de fiinte umane si trafic de copii, 131 sentinte în privinta la 164 persoane inculpate de savârsirea infractiunilor conexe (scoaterea ilegala a copiilor din tara, proxenetism, organizarea cersetoriei, organizarea migratiunii ilegale). Pedeapsa cu închisoarea a fost aplicată pentru 47 persoane, preponderent pentru comiterea infractiunilor de trafic de fiinte umane si copii, iar amenda a fost aplicata pentru 126 persoane, pentru comiterea infractiunilor de proxenetism sau organizare a migratiunii ilegale.

Ce inseamna trafic de fiinte umane?

Trafic de fiinte umane înseamna comert cu oameni si folosirea acestora în scopuri profitabile de catre delincventi. Acest lucru poate însemna a forta sau pacali oameni sa se prostitueze, sa cerseasca sau sa munceasca. În fiecare an, în Europa sunt traficate 500.000 de persoane, marea majoritate fiind constituita din femei si fete obligate sa se prostitueze.
Cele mai afectate sunt fetele si tinerele carora traficantii le promit locuri de munca bine platite sau burse de studiu, iar apoi le forteaza sa se prostitueze. Traficantii câstiga bani în timp ce aceste fete si femei sunt violate, agresate fizic si psihic. Traficantii îsi priveaza victimele de drepturile lor fundamentale, libertatea de miscare, de a alege, de a detine controlul asupra propriului corp si a mintii, precum si asupra viitorului. Traficul de fiinte umane este ilegal. Este o violare a numeroase legi internationale si a drepturilor omului si este realizat de criminali care adesea sunt membri ai unor retele criminale trans-nationale foarte bine organizate.

Deosebirea intre prostitutie si traficul de fiinte umane

Victimele traficului de fiinte umane, femei, barbati si copii, sunt inrobite. Deseori amenintate cu moartea, ele sunt fortate sa ofere servicii sexuale. Plata insa merge direct la stapân, victima nu primeste nimic. Uneori, traficantii reusesc sa le convinga pe femei sa plece peste hotare sa lucreze ca prostituate, asigurându-le ca vor fi bine remunerate. Aparent, ele pleaca de buna voie. Insa, ulterior ele sunt brutalizate si inrobite. In contrast, prostitutia este o indeletnicire in care femeile, si nu traficantii, isi vând corpul pentru a genera profit. Ele pleaca peste hotare in urma inselaciunilor, sunt mintite, deseori, sunt lipsite prin inselaciune de bani si documente. Pentru ca sunt fortate sa lucreze in industria sexului si in alte domenii, ele sunt victime, si nu infractori. Grupul de risc maxim il constituie fetele si femeile tinere, intre 16 si 24 de ani. Aceste tinere deseori nu au studii si nu au idee cum sa-si gaseasca o slujba buna. Multe dintre ele traiesc intr-o saracie lucie, fara vreo speranta intr-un viitor mai bun. Ele sunt cele mai usoare tinte pentru traficanti, care le atrag cu promisiuni de angajare peste hotare si o viata mai buna. Aplicând forta, frauda, coruptia si alte metode inumane, traficantii reusesc sa atraga in reteaua traficului mii de fete. De la victimele care reusesc sa revina, se afla amanunte ingrozitoare despre metodele la care recurg traficantii ca sa le intimideze pe victime si sa le faca docile. Criminalii le determina la supunere prin cele mai crude si inumane metode de intimidare si umilire. Acestea includ violul, tortura, amenintarile cu moartea, bataile, captivitatea, foamea.

Cum sunt recrutate victimele?

Traficantii sunt foarte bine organizati in structuri criminale, deseori acestea având caracter transnational. Ei racoleaza femei prin intermediul anunturilor in ziare care ofera locuri de munca bine platite in strainatate, dar si prin o retea larga de recrutori locali care umbla de om la om cu minciuni si inselaciuni despre viata frumoasa in strainatate. Recrutorii de asemenea pot fi si prietenii satenilor sau vecinilor, cunoscuti de victima si care se bucura de incredere din partea victimei. Fiecare retea criminala poate avea pâna la 40 de membri, fiecare avându-si rolul strict determinat, de la cazare, pâna la organizarea calatoriei. Traficantii recurg si la alte metode, angajarea prin telefon, prin intermediul agentiilor de turism sau de modele, recurgând la serviciile falsificatorilor de pasapoarte, a soferilor de TIR-uri sau a proprietarilor de bordeluri.
Dan MINDIRIGIU

Adauga un comentariu

*