Va fi modificat examenul de bacalaureat?

Intr-o emisiune televizata, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a precizat ca „va fi modificata intreaga structura a examenului de bacalaureat”. Deocamdata, insa, aceasta idee se afla inca in faza cautarilor. O intreaga echipa se afla in cautarea formulei ideale, care pare sa fie aceea cu numai trei probe. Care vor fi cele trei probe? Inca nu se stie. Vom afla la timpul potrivit si avem tot timpul, pentru ca, oricare va fi noua structura a examenului de bacalaureat, aceasta va deveni operationala abia din vara anului 2010. Se stie, insa, ca examenul de bacalaureat se va desfasura in universitati, pentru ca elevii sa nu mai poata copia! Se mai stie ca subiectele nu vor mai fi postate pe internet. Se mai stie si faptul ca liceul va fi restructurat, in sensul unei mai corecte profilari. Numai ca, asa cum s-a intâmplat si sub sceptrul lui Adomnitei cel de trista amintire, când Caragiale a fost eliminat din programa pentru Bac si inlocuit cu Jonathan Scheelle, si acum sunt vânturate fel si fel de idei trasnite. Unele voci din Ministerul Educatiei au si propus eliminarea limbii si literaturii române de la examenul de bacalaureat, invocând motivul pueril ca daca absolventii claselor de filologie sau ai claselor bilingve nu sustin examen la matematica sau la informatica, de ce ar trebui absolventii claselor de la profilul real sa sustina examen la limba si literatura româna? De ce nu ia nimeni in calcul varianta organizarii mai multor tipuri de bacalaureat, dupa modelul francez? Sau varianta revenirii la sistemul admiterii clasice in invatamântul superior, care ar anula goana dupa medii superumflate la Bac si ar elimina copiatul si coruptia? Intrebat odata, in amfiteatru, de o studenta, care este definitia omului inteligent, regretatul academician Mihai Ralea a raspuns, cu un zâmbet fin: „Domnisoara, cu adevarat inteligent este doar individul care nu confunda niciodata punctele de vedere”. Ne-am dori ca toti slujbasii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovatiei sa-si dovedeasca inteligenta in spiritul acestei subtile definitii. (St.O.)

Adauga un comentariu

*