´Ratiunea´ de a fi suporter

De cate ori se joaca vreun meci mai important prin campionat, romanii, inainte ori dupa meci, se incaiera; intre ei ori cu jandarmii. Pur si simplu simturile le sunt exaltate, iar ratiunea e vlaguita in fata evidentelor scornite de figurile hotarate ale celor din jur, pentru a mai argumenta impotriva violentei. Asa a fost si la recenta „inclestare” Steaua-Dinamo.

Multi dintre cei batuti par a fi angajati intr-o batalie pentru o cauza augusta, pentru ca nici bastoanele fortelor de ordine, nici gloantele de cauciuc ce se incuibaresc in carnea lor nu-i fac sa renunte. Motorul primar al dezlantuirii lor ritmice pare a fi ascuns undeva in codul genetic, pentru ca de-i privesti „intelectual” pe impatimitii fotbalului, nu pricepi in ruptul capului de ce e asa de multi barbati gasesc ca e capital ca baietii aia care nu stiu sa vorbeasca (ci doar sa dea aproximativ cu piciorul intr-o minge, sa poarte tricouri de anumite culori si sa-si spuna Steaua ori Dinamo) si se numesc fotbalisti, sa inscrie mai multe goluri decat adversarii.

Sa nu ne inselam crezand ca „virusul” identificarii cu vreo echipa de fotbal atinge doar drojdia societatii, doar adolescentii corigenti, somerii cu cazier ori alcoolicii irecuperabili. Presedinti, prim-ministri, scriitori, filozofi, doctori, ingineri, cu toti sunt parte din marea categorie numita suporteri. Daca unii se aleg cu spatele insangerat in urma coliziunii cu „instrumentarul” politienesc, altii isi arunca televizorul pe geam, isi distrug sifonierul cu lovituri de pumn ori picior in care inmagazineaza intreaga energie ori, cei mai domoli, devin insomniaci de ocazie si se cearta acid a doua zi cu prietenii care au ales sa tina cu alta echipa si, orbi, nu au vazut ca ei au dreptate, ca federatia ii uraste, ca „Europa” nu-i vrea, ca mafia se opune, ca universul a complotat impotriva lor etc.

Ce cred ca merita discutat un pic este tocmai cauza acestui comportament care atinge pe atat de multi oameni (pentru ca, spun un truism, fenomenul nu este romanesc, ci specific omului, oriunde ar locui).

Intr-un articol din 2004, Andrei Plesu, care cand nu imparte pe categorii ingerii, scrie si la ziar pentru indreptarea „minima morala” a neamului, zicea: „A spune “sunt mandru ca sunt roman” e totuna cu a spune “sunt mandru ca am nasul carn”, sau “sunt mandru ca am ochi albastri”. … nu poti fi mandru de a apartine unei categorii atat de largi, incat ea contine, inevitabil, elemente contradictorii.”

As continua eu, daca nu poti fi mandru ca esti roman, din pricina contradictiilor inerente unei asemenea optiuni lipsite de rigoare, cu atat mai putin poti fi mandru ca esti stelist, rapidist ori dinamovist. Dar are oare vreo importanta critica lui Plesu? Si este ea corecta? A inteles intr-adevar Plesu despre ce vorbeste? Pentru ca nu e nici o indoiala ca unii sunt mandri ca sunt romani in ciuda faptului ca optiunea nu rezista criticii „plesiene”.

Am folosit cuvantul filozofolui cu barba, pentru a-mi facilita introducerea urmatoarei ipoteze: mecanismul psihologic al suporterului este acelasi ca cel al elevului din clasa a II-a A, care e mandru ca nu e din clasa a II-a B, acelasi ca cel al filozofului Plesu care e mandru ca e filozof si nu sofer de basculanta, acelasi cu cel care se numeste patriot si este ca mandru ca apartine unei natii si nu alteia.

Pur si simplu oamenii, in tendinta lor irepresibila de a-si crea o identitate sociala solida, adera la valori abstracte, fara rezerve si rigoare rationala. Iar apartenenta in sine este generator de mandrie personala; identificarea cu un grup, complet irationala, naste un sentiment ce pare indestructibil care-l leaga pe individ de niste simboluri. Simbolurile (culorile unei echipe ori steagul unui natii), si iar spun o banalitate, sunt cele care constituie elementul de legatura intre indivizi, abstractiuni care reusesc sa se constituie in peceti de nesters puse pe mintile oamenilor. Astfel, oameni care nu se cunosc, iar daca s-ar cunoaste nu ar deveni prieteni, se simt solidari doar pentru ca tin cu Steaua. Inimile lor bat la unison la anumite ore, cand joaca Steaua, starea lor de spirit este identica, iar discursul lor comporta acelasi mesaj doar pentru ca, fatalitate, tin cu Steaua…

Asadar, te indentifici cu Steaua, fara a-ti pasa de fond, ci doar de forma; adica nu te intereseaza cine sunt oamenii care constituie acest club (asa cum nu-ti pasa cine constituie Romania, cand esti mandru ca esti roman), ci doar de acest nume sub care se poate adaposti oricine. Devii comunist, fascist ori capitalist nefiind interesat realmente de ce inseamna aceste lucruri, fiind mai preocupat sa „suferi” pentru „valorile” pe care le „impartasesti”, decat de intelegerea continutului acestor valori ori a practicilor pe aceste valori le fac posibile. Odata asumata identificarea cu un anumit grup, preocuparea esentiala devine nu intelegerea a ceea ce se intampla cu acel grup, ci intelegerea diferentelor fata de alte grupuri aflate in competitie.
La urma urmelor Becali a devenit iubit de stelisti pentru ca a venit la Steaua, iar nu invers (adica nu a venit la Steaua fiind iubit de stelisti). Denis Serban, cel care a tocmai a inscris Stelei un gol din pozitia de dinamovist, a fost iubit pe cand era la Steaua, dar acum, cand deasupra capului lui scrie Dinamo, este scos din lista celor agreati de fanii ros-albastri. Sunt convins ca daca (asa cum s-a intamplat cu cele doua mari ziare de sport cu ceva vreme in urma) am luat toti membrii Stelei si i-am muta la Dinamo si invers, suporterii celor doua echipe ar ramane stabili.

In Ziua de astazi, Dan Pavel scrie ca suporterii sunt niste huligani si ne expune filozofia ieftina a incompententei autoritatilor si lipsei de simt civic al romanilor care nu se opun in corpore violentei. Din pacate imboldul primitiv al violentei generate de sentimentul apartenentei la un grup face inaplicabila orice teorie; trebuie spus insa si ca acest sentiment este uneori fructificat in avantajul grupului, atunci cand este folosit abil pentru construirea unui stat ori pentru dezvoltarea unei economii.

In concluzie, as introduce aceasta pornire irezistibila a omului catre a se identifica cu grupuri largi printre trasaturile umane fundamentale. Sinele, ceea ce esti, se defineste in chip fundamental prin modul in care te raportezi la evenimente, la teorii politice etc. Intr-o Romanie a ignorantei si distractiei facile, multi par a se defini, esentialmente, prin faptul ca sunt stelisti ori anti-maghiari, ori anti-americani, decat prin meseriile lor ori prin prisma unor pasiuni individuale ce depasesc simpla sustinere, neangajanta efectiv, a unei echipe de fotbal.
Cu toate acestea, cum putem sa ne abtinem in a fi violatori de ocazie chiar daca suntem „dotati” cu instinct sexual, tot asa ne putem abtine in a ne identifica cu grupuri a caror ratiune de a fi este lipsita de utilitate, iar uneori aducatoare de nenorociri, asa cum este, de pilda, participarea la un meci de fotbal.

P.S.
A cheltui 2 milioane de lei pentru a putea urla o ora si jumatate la un meci al Stelei cu Real Madrid si a risca primirea catorva bastoane dupa ceafa de la vreun politist surescitat dezvaluie, fara indoiala, un primitivism greu de acceptat pentru orice ins rational.

Silvestru Anton
Analiza media