Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau relanseaza, pentru ultima data in aceasta structura, Programul de formare continua acreditat „Scoala europeana – scoala incluziva”, program tematic si modular ce se va realiza prin stagii nondisciplinare pe parcursul a 60 de ore si care este purtator a 15 credite profesionale transferabile. De aceasta data sunt invitati sa participe, în doua serii, 300 de cadre didactice din întreg judetul. Deschiderea programului va avea loc sâmbata, 7 martie 2009, ora 9.00, la Sala „Ateneu” Bacau iar ulterior acesta se va desfasura, simultan, la Grupul Scolar de Ecologie si Protectia Mediului „Grigore Antipa” Bacau si la Scoala cu clasele I – VIII „George Calinescu” Onesti. La baza acestui program de formare continua sta proiectul PHARE /2003/005-551.01.02/22 „Acces la educatie pentru grupuri dezavantajate. Scoala atractiva si primitoare pentru toti”. Deja în cadrul acestuia au fost derulate o serie de sesiuni de formare în noua scoli pilot ale proiectului si de informare într-un numar de sapte scoli din Bacau. Aceste aspecte s-au constituit ca si argument intemeiat pentru promovarea unui program de formare continua a cadrelor didactice despre scoala incluziva, ca scoala europeana. Programul este de mare audienta, pâna acum el fiind urmat de 1567 de cadre didactice din judetul Bacau si nu numai. În acest moment, înca 300 de dascali au optat pentru acest program. Participantii beneficiaza atât de inalta expertiza a formatorilor implicati in acest program, cât si de doua lucrari, care constituie totodata si instrumente indispensabile de lucru: „Scoala Incluziva – Scoala Europeana – Concepte, metode, practici”, coordonatori prof. Elena Hussar si Diana Aprodu si „Cooperare si Incluziune in Sala de Clasa – Ghid Metodic de Utilizare a Strategiilor Incluzive în Învatamântul Preuniversitar”, autori – prof. Elena Hussar, înv. Tatiana Safciuc, ambele aparute la Editura Casei Corpului Didactic Bacau. Vom reveni. (St.O.)