Tereza P., de 77 de ani, s-a prezentat marti, 3 martie, la Postul de Politie Faraoani si a reclamat ca în seara zilei de luni, 2 martie, în timp ce se afla în locuinta sa, o persoana necunoscuta, cu fata acoperita, prin fortarea usii de acces, a patruns în locuinta si sub amenintari a deposedat-o de suma de 400 lei. La fata locului s-a deplasat o echipa de politisti din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale Bacau si Biroul de Politie Rurala Bacau, care a stabilit ca evenimentul s-a produs în seara zilei de luni, in jurul orei 22.00. În timp ce victima se odihnea într-una din camere, prin fortarea si escaladarea unei ferestre, în locuinta a patruns un individ necunoscut. Acesta i-a pus palma dreaptă la gura si, înainte de a-i cere ceva, femeia i-a spus ca îi va da toti banii pe care îi are, ca s-o lase în pace. Autorul a primit de la femeie suma de 400 lei, dupa care a parasit locuinta fara sa exercite agresiuni verbale sau fizice asupra ei. În urma investigatiilor efectuate, politistii au l-identificat pe principalul suspect, Anton C., de 24 ani, fara ocupatie, fara antecedente penale. Acesta a fost retinut 24 ore în arestul IPJ Bacau pentru comiterea infractiunii de tâlharie, urmând a fi prezentat instantei de judecata cu propunerea de arestare preventiva.
Cu ocazia cercetarilor, prejudiciul a fost recuperat si predat partii vatamate. (D.M.)