„Peripetiile lui Ovi” la Scoala „Al.I.Cuza”

Ieri, 4 martie 2009, Directia Apelor Siret Bacau a demarat, impreuna cu Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, actiunea de distributie in scoli a brosurii – manual de educatie ecologica “Peripetiile lui Ovi”. Distributia carticelei va avea loc in cadrul unor lectii deschise, sustinute de invatatorii implicati in acest proiect, prima lectie deschisa de acest fel fiind organizata ieri, la ora 11.00, la Scoala cu clasele I – VIII „Al.I.Cuza” Bacau. Broşura – manual se adresează elevilor de 6-10 ani si, prin intermediul ei, se doreste atragerea, în mod interactiv, a scolii si familiei la formarea deprinderilor pentru protejarea surselor de apa. Campania nationala „Sa pastram apele curate!”, derulata pe parcursul anului trecut de Administratia Nationala Apele Române si implicit de Directia Apelor (DA) Siret si-a propus, pe de o parte, sa informeze opinia publica in ceea ce priveste riscurile poluarii, iar pe de alta parte, sa induca necesitatea unui comportament social adecvat fata de ape. „Peripetiile lui Ovi” este o poveste care prezinta calatoria unui pestisor ajuns, din intâmplare, in ape poluate. Aici intâlneste specii noi „PETsti” si „meDOZE”, create de obiceiurile oamenilor de a arunca deseuri in apa si pe maluri. „Pestii” s-au transformat astfel in „PETsti” si „meduzele” in „meDOZE”, personaje negative care il urmaresc pe Ovi si incearca sa-l inghita. In final, Ovi ajunge intr-un pet mare, de unde este salvat de un copil. „Peripetiile lui Ovi” a fost premiata anul trecut in cadrul Festivalului International al Campaniilor de Mediu Green Awards de la Londra, pentru originalitate grafica si indraznete. Cartea a fost conceputa de Apele Române, iar tiparirea a fost asigurata de sponsorul campaniei, Holcim Romania. (St.O.)

Adauga un comentariu

*