Alina Iftode, purtator de cuvânt la Prefectura

Insitutia Prefectului – Judetul Bacau va avea, incepând de saptamâna viitoare, un nou purtator de cuvânt. Este vorba despre Alina Iftode care, in ultimii patru ani, a ocupat o functie similara in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau. Decizia a fost luata de noul prefect al Bacaului, Dorian Pocovnicu si a fost anuntata ieri, in cadrul conferintei de presa pe care acesta a sustinut-o. “Da, este oficial, incepând de luni, Alina Iftode va fi noul purtator de cuvânt al Institutiei Prefectului Bacau”, a confirmat Dorian Pocovnicu. La rândul sau, Alina Iftode spune ca pleaca de la DGASPC dupa patru ani de munca in care a avut o colaborare exemplara atât cu colegii si cu sefii sai de la Directie, cât si cu majoritatea ziaristilor cu care a lucrat. “Din punctul meu de vedere este o provocare noul post pe care il voi ocupa. Voi incerca sa ma achit de toate datoriile pe care le voi avea la Prefectura”, ne-a declarat Iftode care ne-a marturisit, totusi, ca “o bucatica din sufletul meu ramâne aici, la DGASPC”. Dorian Pocovnicu si Alina Iftode nu se afla la prima relatie de colaborare din pozitia de sef-subaltern. In urma cu câtiva ani, actualul prefect i-a fost sef noii sale purtatoare de cuvânt la un cotidian local unde, spune Iftode, colaborarea a fost una foarte buna. “Dorian Pocovnicu mi-a mai fost sef, la un cotidian local. M-am bucurat de increderea lui si atunci si este o placere si o foarte mare multumire ca imi acorda incredere si acum”, spune Alina Iftode. De altfel, nu doar prefectul apreciaza calitatile Alinei Iftode, ci si majoritatea colaboratorilor sai. Ea este recomandata pentru functia de purtator de cuvânt al Prefecturii de calitati precum promtitudine, bunavointa si, mai ales, seriozitate. “Sper sa gasesc si la noul loc de munca un colectiv la fel de unit precum cel de la DGASPC. Sper sa ma bucur si de sprijinul prefectului precum m-am bucurat si de cel al sefilor de la Directie si sa am posibilitatea sa lucrez cu oameni la fel de sinceri si de deschisi, asa cum sunt si eu”, ne-a mai declarat Alina Iftode.
Razvan SENDREA

Comentarii

  1. mai intai deschisa sau mai degraba sincera?:)))))))))))))))))))))))

Adauga un comentariu

*