Peace Corps in Bacau

In cursul zilei de ieri, Agentia Regionala pentru Protectia Mediului (ARPM) Bacau a primit vizita managerului de program „Management si Educatie de Mediu” al Organizatiei Guvernamentale Americane de Voluntari „Corpul Pacii” (Peace Corps), Daniela Duca, impreuna cu voluntarul american Megan Hopper. La intâlnire au mai participat directorul executiv al ARPM Bacau, Iulian Movila, consilierul ARPM Marius Huiban si consilierul APM Bacau Maria Ionos. Au fost luate in discutie aspecte privind educatia ecologica in scoli si gradinite si propuneri pentru viitoare activitati de educatie ecologica la care isi va aduce contributia si Megan Hopper, care este specializata in stiinta mediului. „Orice ajutor este binevenit in acest domeniu al educatiei ecologice, mai ales ca ARPM Bacau a beneficiat de experienta altui voluntar, Yuki Masuda, deci suntem incântati de colaborarea pe care o vom avea cu Megan Hopper”, ne-a declarat Iulian Movila.
Razvan SENDREA

Adauga un comentariu

*