Stiinta a dominat partida de la un capa la altul. Nimic nu a umbrit justetea victoriei bacauane, desi antrenoarea Stiintei, Gabriela Manea, nu a fost multumita dupa meci. „Fetele mele au vazut ca jocul curge in favoarea lor si n-au mai tras cu putere. Nu inteleg de unde atâta relaxare, pentru ca vine Liga Nationala si trebuie sa luptam cu ghearele si cu dintii, ca sa rezistam acolo”, a declarat fosta internationala. Exigenta sa este de inteles, dar credem ca a si exagerat putin. Jucatoare precum Marilena Burghel, Laura Chiper, Mihaela Niga si Georgiana Vântu au jucat bine-bine, iar portarita Ramona Angheluta – desi incomplet refacuta dupa accidentarea din urma cu o luna -, a scos câteva mingi grele. A intrat pentru câteva minute intre buturi si Elena Gârtu, dar convalescenta sa va mai dura trei luni. In timpul partidei s-au comis duritati de ambele paartti, ceea ce demonstreaza ca Femina Piatra-Neamt a vrut mult mai mult. Victoria studentelor n-a stat deloc sub semnul intrebarii, iar asta apropie Stiinta, in mod matematic, de promovarea in primul esalon. Bacauancele mai au doar doua partide grele, cu National Rm. Vâlcea si CSM Slobozia, chiar in urmatoarele doua saptamâni. Admitând ca va pierde si aceste meciuri, Stiinta tot ar promova, deoarece are avantaj in partidele directe cu vâcencele. De-acum, trebuie sa nu dam foarte mare atentie scorurilor pe care le inregistreaza echipa Gabrielei Manea, ci jocului efectiv pe care-l practica handbalistele. Trebuie sa vedem in Stiinta o formatie de prima liga si sa ne inchipuim ce-ar face daca ar evolua in LN. Deocamdata, credem ca n-ar face prea bine, insa orice lucru este perfectibil. Cea mai buna dovada e chiar Stiinta, care a facut progrese enorme in ultimii doi ani.