Dupa mai bine de doi ani, in judetul Bacau s-a inregistrat o noua nastere de tripleti. O tanara de 28 de ani, din comuna Beresti Bistrita, aflata la prima sarcina, a adus pe lume trei copii, un baietel si doua fetite, dupa o nastere destul de dificila.
Plansetul micutilor s-a auzit pentru prima oara in dimineata zilei de 2 octombrie in Maternitatea Bacau. Baiatul s-a nascut primul cu o greutate de 1.900 grame. Au urmat cele doua fetite, de 1.300 si 1.800 de grame.
„Este vorba de trei prematuri adusi pe lume pe cale naturala, care au prezentat adaptare dificila la mediul extern si insuficienta respiratorie din cauza imaturitatii plamanilor, explica dr. Luminita Apostu, medicul sef al sectiei de Neonatologie.
In prezent, micutii sunt tinuti in incubator, cu oxigen, perfuzii si antibiotice, dar evolutia lor este in acest moment multumitoare. Bineinteles ca este posibil sa apara si anumite complicatii circulatorii, digestive, insuficienta respiratorie si hemoragii, insa deocamdata copiii reactioneaza bine la tratament”.
Mama, Carmen Coada, in varsta de 28 de ani, a aflat ca are trei copii chiar in sala de nastere.
„Am stiut ca sunt doi, dar la nastere am aflat ca sunt trei, spune femeia. La inceput m-am speriat, dar m-am impacat cu gandul. Mi-e frica insa ca nu o sa am cu ce sa-i cresc, pentru ca posibilitatile noastre, ale mele si ale sotului, sunt destul de modeste.
A fost o sarcina destul de grea, cu destule emotii, nasterea a fost si ea dificila. Acum ma rog doar ca toti sa fie sanatosi. Nu le-am dat inca nume, astept sa vina si sotul”.
De cealalta parte, medicii specialisti spun ca acest fericit eveniment este un real succes al neonatologiei, mai ales ca nasterea s-a produs pe cale naturala.
„Nasterile de tripleti sunt foarte rare, cam una la 10.000 de nasteri, poate chiar si mai mult, spune si dr. Georgeta Huzsar, medicul sef al sectiei unde este acum internata tanara mama.
A fost un caz special, o sarcina tripla, dusa pana la 35 de saptamani.
Meritul cel mare a fost al dr. Silviu Dinu, care a asistat mama la nastere, dar si al echipei de neonatologi. Important este ca acum, atat mama, cat si copiii se simt bine”.
Dr. Georgeta Huszar isi aduce aminte ca in urma cu cinci ani a mai asistat la o asemenea nastere.
Insa ultimul caz de acest gen inregistrat in Maternitatea Bacau a fost acum 2 ani, cand o femeie de 38 de ani, din comuna Caiuti, a adus pe lume o fetita si doi baietei.
Roxana NEAGU