In fiecare an, in intervalul 15 martie – 15 aprilie, se sarbatoreste Luna Padurii. In acest context, Directia Silvica Bacau organizeaza o serie de actiuni pentru a marca asa cum se cuvine aceasta perioada.
De la Sarbatoarea sadirii arborelui la Luna Padurii
Luna Padurii este unul din cele mai importante evenimente silvice si ecologice, reprezentând o modalitate de sensibilizare a publicului si a factorilor decizionali, cu privire la importanta padurilor, a rolului lor esential în mentinerea echilibrului ecologic. Aceasta sarbatoare îsi are începuturile înca din anul 1872, când a debutat organizarea sarbatorii sadirii arborilor în SUA, ca o consecinta fireasca a accentuarii despaduririlor. În România, prima data a fost organizata în anul 1902 de catre Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor si Instructiei Publice, sub denumirea „Sarbatoarea sadirii arborelui”. Aceasta activitate a fost intrerupta in perioada regimului comunist, 1945-1990, când actiunile de acest gen au luat alta turnura. S-au numit “munca patriotica”, in aceasta perioada pâna si personalul silvic era suit in masini si dus la plantat, mai ales in zilele de duminica. E drept ca se faceau si atunci plantari, dar nu aveau un caracter public.
Dupa 1990, aceasta activitatea a fost reluata, dar de aceasta data cu o cu totul alta incarcatura spirituala, fireasca unei astfel de activitati.
Prin „Declaratia de la Paris”, ocazionata de cel de-al X-lea Congres Forestier Mondial din 1991, s-a conturat conceptul de dezvoltare durabila a padurilor, deosebit de important în demersul specialistilor din diverse domenii (silvicultori, ecologi, sociologi, economisti etc.) de a contracara efectele negative ale presiunii antropice asupra padurilor. Acest concept de dezvoltare durabila a padurilor urmareste, în principal, gasirea unor metode corecte de gestionare a padurilor si evitarea interdictiilor radicale care nu ar conduce decît la accentuarea presiunilor populatiilor umane asupra padurilor. Aceasta se concretizeaza printr-o activitate de exploatare forestiera realizata astfel încît taierea arborilor sa se faca planificat, în relatie directa cu masurile de refacere a padurii si a functiunilor sale.
Un copil, o casa, un pom
Noul director al Directiei Silvice Bacau, Viorel Ghelasa, a organizat ieri la sediul institutiei o conferinta de presa in timpul careia a prezentat atât actiunile care vor avea loc intre 15 martie si 15 aprilie, cât si anumite aspecte generale dar si tehnice referitoare la fondul forestier public si privat al judetului Bacau. “Se spune ca datoria fiecaruia in viata este de a aduce pe lume un copil, a ridica o casa si a sadi un pom. 15 martie – 15 aprilie reprezinta pentru silvicultori o perioada cu o semnificatie aparte in cadrul careia sadirea pomului capata valente deosebite atât prin prisma importantei procesului in sine, cât si a importantei sadirii, in sufletele tuturor, a sentimentului de dragoste si respect pentru padure ca singura garantie pentru pastrarea si perpetuarea acesteia, mentinerea echilibrului ecologic necesar unei vieti normale si sanatoase, atât pentru noi, cât si pentru urmasii nostri “, ne-a declarat inginerul Viorel Ghelasa
forta legislativea a tarii ar trebui sa se implice mai mult si toate structurile solicitate sa raspunda cu PREZENT. Un pic mai multa publicitate in mass-media
pentru cat au distrus astia prin taiere, peste 10 000ha pe Valea Trotusului, li se cuvine cate o teapa-n fund!!
Smecheria asat de primavara este praf in ochii lumii!!
Verdele pe care-l poarta l-as inlocui cu negru! Doliu National! in urma lor!
crezi ca oamenii dun sivicultura au taiat padurile s-su noi oamenii, proprietarii lor