Plafonul egal cu un salariu mediu brut pe economie în funcţie de care va fi interzis cumulul pensiei cu salariul plătit de stat nu va fi aplicat în cazul persoanelor numite în funcţii publice, precum cele numite de preşedinte la Curtea Constituţională (CC) sau de Parlament ca secretari generali.
„Orice pensionar din orice sistem care are o pensie sub nivelul salariului mediu brut pe economie poate cumula pensia cu salariul de la stat. Sunt exceptaţi de la această obligaţie de plafon la pensie cei care sunt numiţi, conform Constituţiei, de preşedinte sau de Parlament în funcţii de stat, cum ar fi cei pe care îi numeşte preşedintele la Curtea Constituţională sau cei pe care îi numeşte Parlamentul ca secretari generali. Sunt câteva funcţii publice, puţine, care se numesc prin Constituţie şi acolo nu poţi să intervii, pentru că sunt funcţii numite. Acolo nu se ia în consideraţie că sunt pensionari sau nu sunt pensionari”, a declarat agenţiei MEDIAFAX consilierul pe probleme sociale al premierului, Mihai Şeitan.
El a arătat că interdicţia de cumul al salariului cu pensia va fi valabilă în principal pentru persoanele ieşite la pensie în baza unor legi speciale, precum personalul din armată, poliţie şi diplomaţie.
citeste: mai mult