Calendarul organizarii europarlamentarelor a fost stabilit

calendar-euro.jpgOficiali de la conducerea Ministerului de Interne au organizat ieri o videoconferinta cu conducerile prefecturilor din tara pentru a anunta calendarul privitor la organizarea alegerilor europarlamentare. Acestea vor avea loc in data de 7 iunie, urmând ca predarea buletinelor de vot catre sectii sa se faca cel mai târziu pe 5 iunie.

Etapele de urmat privitoare la organizarea alegerilor europarlamentare au fost batute in cuie ieri, in cadrul unei videoconferinte pe care oficiali de la vârful MAI au organizat-o incepând cu ora 9.00. La eveniment au participat conducerile prefecturilor din intreaga tara, dar si sefii Inspectoratelor de Politie Judetene, respectiv cei ai Inspectoratelor de Jandarmi. Potrivit calendarului oficial, pâna in data de 23 martie, primarii din judet sunt obligati sa dispuna delimitarea circumscriptiilor de votare si sa stabileasca sectiile, urmând ca pâna pe 31 martie prefectii sa notifice Autoritatii Electorale Permanente delimitarea si numerotarea sectiilor de votare. Daca vor aparea modificari, prefectii trebuie sa le comunice catre AEP, in termen de 48 de ore. Delimitarea circumscriptiilor electorale si numerotarea sectiilor de votare vor fi facute publice pâna in data de 23 aprilie, iar pâna in data de 8 mai Tribunalul va proceda la tragerea la sorti a presedintilor si loctiitorilor de sectii.

Criza se simte si-n organizare

Sefii administratiei locale au fost sfatuiti de secretarul Institutului National de Statistica, Gabriel Jifcu, sa mentina – pe cât posibil – aceleasi circumscriptii electorale delimitate cu ocazia alegerilor parlamentare din toamna anului trecut. Oficialul INS a sugerat ca in acest mod, autoritatile vor economisi bani cu organizarea euroalegerilor, intr-o perioada de pronuntata criza economica. Prefectul Dorian Pocovnicu a dat asigurari ca organizarea alegerilor va decurge conform calendarului oficial. El a mai spus ca lunea si martea viitoare, conducerea comisiei tehnice care se va ocupa de organizarea alegerilor va avea mai multe intâlniri cu primarii din judet in vederea instruirii acestora in conformitate cu noile prevederi electorale.

Alegerile vor avea loc pe 7 iunie

In baza unei Ordonante de Urgenta, bugetul organizarii europarlamentarelor a fost stabilit la 100 de milioane de lei, cea mai mare parte a sumei, in cuantum de 83 de milioane de lei, urmând a fi utilizata de catre Ministerul de Interne. Sume consistente vor primi, insa, si Secretariatul General al Guvernului, aproximativ 4 milioane de lei, dar si Autoritatea Electorala Permanenta, care va primi peste 5, 4 milioane de lei. Pe lista institutiilor beneficiare se mai afla Ministerul de Externe si Serviciul de Telecomunicatii Speciale care vor primi 3, 7 milioane de lei, respectiv 2, 96 milioane de lei. Textul ordonantei stabileste si indemnizatiile pe care le vor incasa participantii la organizarea alegerilor. Lucratorii birourilor electorale vor primi câte 66 de lei pentru fiecare zi de activitate, incepând cu data procesului verbal de investire, in timp ce informaticienii, statisticienii si personalul tehnic auxiliar vor trebui sa se multumeasca cu o indemnizatie zilnica de 50 de lei. Ordonanta mai stipuleaza ca partidele politice nu vor mai putea folosi minori sub 16 ani pentru distribuirea sau amplasarea de materiale de propaganda electorala. De asemenea, alte prevederi impun ca pe un panou electoral sa fie aplicat un singur afis electoral, iar afisele al caror colorit sau succesiune de culori replica drapelul României, sau al altui stat, sunt interzise.
Lucian BOGDANEL

Adauga un comentariu

*