Teodor Radu, violonist in cadrul Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacau, cânta de la sapte ani. Artistul considera ca „misiunea mea e cea de a incerca sa aduc un licar de dragoste, speranta si vis in sufletul publicului” si ca „cele trei minute de aplauze de la sfârsit compenseaza greutatile vietii”
Atunci când iesiti de la Ateneu cu sufletele pline de frumusetea singulara a muzicii clasice, v-ati intrebat vreodata ce destine se ascund in culise, unde interpretii, incetând sa cânte, redevin, din stele, oameni ca si noi? Unul dintre ei, violonistul Teodor Radu, a acceptat recent sa ne prezinte, in cuvinte putine, dar incarcate de sens, câteva file din experienta sa.
Ura s-a transformat in iubire
Teodor Radu, nascut in Iasi acum trei decenii, a atins pentru prima oara vioara la doar sapte ani, din dorinta mamei, pasionate de muzica clasica. „Desi a fost cornist, tata nu voia ca eu sa studiez vioara pe motiv ca munca e grea si satisfactiile sunt putine. El s-a stins din viata când eu intram la scoala, iar mama m-a dat in clasa I la Colegiul National de Arta «Octav Bancila»”, a relatat artistul. Vioara cu care a inceput sa cânte era imprumutata de la biblioteca scolii. „La inceput, simteam o ura nemarginita fata de vioara. Când alti copii ieseau la joaca afara, eu eram nevoit sa studiez si, in loc sa cânt, scoteam niste scârtâieli si scrâsneli de care ma speriam si eu”, a continuat el. A inceput sa iubeasca vioara abia in liceu, iar la sfârsitul clasei a XII-a a decis sa-si continue studiile in domeniu, dar in Germania. „Am picat de doua ori in Germania – nu am stiut la ce sa ma astept. Pâna la urma, nu am mai rezistat financiar si am ramas la Universitatea de Arte «George Enescu»”, si-a continuat povestea Teodor Radu. Cu filarmonica „Mihail Jora” si-a inceput colaborarea inca din facultate, iar in 2003, dupa absolvire, a decis sa se angajeze in Bacau – unde „mi-a placut atmosfera si colectivul”.
Experienta Japoniei
Teodor Radu cânta si in strainatate, inca de când era student. In ultimii sapte ani, a fost in zeci de turnee peste hotare, fie impreuna cu filarmonica, fie la invitatia unor impresari. Cel mai frecvent a ajuns in Italia si Germania, dar a vizitat si locatii exotice precum Coreea sau Japonia. Sufleteste, cel mai bine s-a simtit in Italia. Profesional, cea mai importanta experienta din strainatate este, crede el, Japonia. „E o cu totul alta lume acolo, iar publicul si colegii mi-au oferit cu prisosinta respectul cuvenit unui artist. Japonezii (chiar si copiii mici) urmaresc hipnotizati spectacolele de muzica clasica”, a marturisit el.
Vioara din vis
Teodor Radu a platit si el tribut conditiei de artist in România. „M-am chinuit cu banii, am locuit la prieteni si intr-un camin care mirosea a sobolani si a urina si unde incuiam usa cu lacat, nu mi-am permis sa-mi iau un apartament si, ce e mai trist, nici macar nu am o vioara asa cum mi-as dori. Salariul meu de incadrare nu era la inceput departe de salariul minim pe economie”, a explicat tânarul. Vioara pe care lucreaza acum valoreaza in jur de 1500 de euro, cea pe care si-ar dori-o costa de la 15.000 in sus. Si totusi a mers inainte. „Placerea de a cânta si satisfactia unui public entuziast – si a celor trei minute de apaluze de la sfârsitul spectacolului – compenseaza toate greutatile. Adesea simt ca munca mi-e rasplatita chiar si numai printr-un zâmbet sau o lacrima”, a mai spus el.
Muzica clasica, o cale de evolutie spirituala
Desi abia implineste 30 de ani, Teodor Radu pare constient de o „misiune” a sa si de un anumit rol al muzicii clasice. „Cred ca misiunea mea in aceasta existenta este aceea de a incerca sa aduc un licar de dragoste, speranta si vis in sufletul publicului. Din cauza vremurilor, el are tot mai multa nevoie de asa ceva”, a explicat el. In viziunea sa, „muzica clasica este singurul segment al muzicii ce poate netezi urcusul anevoios al evolutiei noastre spirituale”.
Alin LEANCA
Felicitari Ted si, succese multe!