Doctrina imprumutului preventiv

Mintile iscusite ale neamului sunt in competitie pentru definitivarea listei cu problemele care-au schimonosit trupul patriei. Se vâsleste de zor si toata lumea vorbeste despre economie ca despre fotbal. Deh, nimeni n-a avut pretentia ca putem fi un pic mai mult decât un manunchi de chibiti imputiti si indatorati. Nimic nu ma mai sperie, nimic nu ma mai incânta. Altfel, fac ce fac toti si cum fac toti: imi exersez resemnarea in asteptarea capitularii. Uneori, tara imi lasa impresia ca ar fi un imens sanatoriu, populat cu legume confiate, deasupra carora poti sa faci ce vrei si ce nu vrei. Peste capetele noastre Voda cel Chior taie si spânzura destinul nostru comun, hacuindu-l in fel si chip. Aceasta doctrina suspecta a imprumutului bancar preventiv, proferata prin toate studiourile TV de presedintele Basescu, e la fel de valabila – evident, in cu totul alt registru – ca doctrina razboiului preventiv, pusa in opera de un debil sef de stat american, prizonier al lobby-ului neocon din capitala de peste ocean. Bush si Basescu au frustrari gemene: primul n-a avut pasaport pâna nu a ajuns presedinte – semn ca n-a iesit din parohie niciodata; al doilea s-a inconjurat de femei cu buze colagenate, stratagema pe care o abordeaza, indeobste, barbatii urâti pentru a-si mai indulci hidosenia si a o dosi indaratul suvitelor blonde si a sânilor injectati cu silicon. Niciunul insa nu salveaza aparentele. România, tara cu 1, 2 milioane de fermieri, dar care importa 70 la suta din produsele sale agroalimentare necesare halelii nationale, se imprumuta de la bancomatul international FMI. Ea isi aplica o centura de siguranta care, in culise, ar putea fi streangul din capul esafodului. Un stat dependent alimentar e un stat anonim, ba chiar inexistent. Anexarea financiara-femeista e doar inchiderea cercului care prefateaza asfixierea generalizata a economiei românesti, asfixie botezata in cercurile intelectuale cu numele pretentios de „globalizare” . Dependenta de televizor e o tendinta generala care strica cel putin la fel de mult. De acolo, criza ne este ejaculata intre ochi, ca s-o vedem mai bine si mai
de-aproape, ca si când n-am avea habar de ea. Nu e nevoie. Ii simtim zilnic mirosul si gustul indoielnic, de facatura marca Wall Street. Jean Claude Junker, premier al unui ducat fara griji, dar traversat in trecut de un imens scandal de frauda financiara, a declarat ca Europa va iesi mai unita din criza. Sunt cuvinte folosite ca prolog la necrolog. Ele prefigureaza un faliment colosal al increderii, cuvânt ce a stat, de fapt, la baza actualei isterii curente. Am sentimentul ca in ceea ce ne priveste, nimic nu va mai fi la fel ca inainte.
Lucian BOGDANEL